Costi Zărnescu – Manager Dezvoltare Rentakub, a vorbit într-o nouă ediție din seria de evenimente Forbes reINVENTAREA României despre efectele pandemiei asupra turismului din România, dar și despre planurile de investiții de viitor.
„Efectul pandemiei a fost cinic dar nu trebuie să fie pe termen lung. Singurul lucru benefic este acela că oamenii au venit, ne-au văzut, ne țin minte, dacă i-am impresionat și vor reveni. Dar acest efect de constrângere deja începe să dispară și vom vedea în a doua parte a acestui an și anul viitor dacă ceea ce facem este bine. Trebuie să exploatăm acest aspect pentru că trebuie să rămânem cu ceva în mintea turiștilor pe viitor. Doar atunci știm că ne facem treaba bine”, a spus Costi Zărnescu.
În ceea ce privește dezvoltarea și investițiile, Costi Zărnescu a spus că acestea vor urma trei direcții: investiții directe, investiții prin parteneri și facilitator.
„Noi avem trei direcții pe care le urmărim pentru dezvoltare și investiții. Prima direcție ar fi investiții directe printr-o firmă a noastră. Vom investi în luna august în două kub-uri impresionante, tip A frame, la Slănic Moldova și parțial vom investi la Durău și la Corbu, unde vom crea o replică a satului de vacanță de la Slănic Moldova. Aici vom investi fie 100% noi, fie parțial la anumite unități.
A doua linie de investiții, pe care o urmăm constant. Vor apărea locații Rentakub în cel puțin zece locații din țară, până la finalul anului. La locații prin parteneri care au achiziționat kub-uri de la EcoKit, partenerul nostru fabricant, le construiesc și apoi le exploatează în rețeaua noastră.
A treia linie de business pe care acum vrem să o lansăm, pentru că ar putea avea un impact major, este conectarea celor care au terenuri și nu au resurse financiare cu cei care au resurse financiare, dar nu au terenuri. Noi suntem undeva la mijloc: avem peste 8.000 de parteneri în baza de date, dintre care câteva sute interesați să construiască și să investească în kub-uri și Rentakub, dar nu au resurse. Vom căuta astfel să-i conectăm, deci vom fi un facilitator”, a declarat Costi Zărnescu în cadrul emisiunii Forbes reINVENTAREA României.