Corupţii sentimentalo-vestimentare - Forbes.ro
Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Corupţii sentimentalo-vestimentare

Întotdeauna am considerat moda capricioasă, ca o femeie convinsă de puterea sa de seducţie, care își permite să nege, astăzi, tot ceea ce a spus ieri. Poate că acesta a fost unul dintre motivele care m-au făcut să nu o urmez. Dar nu a fost singurul.
Tatiana 2 - foto Cristina Nichitus Roncea.jpg

Moda reușește să depersonalizeze, dacă îi ești fidelă, reușește să te facă, de multe ori, o ustensilă de marketing, îţi sterge mesajul personal și, în mod paradoxal, în timp ce îţi promite că vei fi en vogue urmându-i tendinţele, nu face decât să uniformizeze.

Nu invit prin cele spuse pe nimeni la ignorarea modei, ea rămânând o sursă de inspiraţie, însă îndemn ca stilul personal autentic să primeze, să nu ne temem să purtăm ceea ce ne place, deși poate e out of fashion în acel sezon, să ne creăm propriul contur.

În ceea ce mă privește, am micile mele snobisme vestimentare, mă fascinează combinaţiile de negru și bleumarin sau roz și roșu à la Yves Saint Laurent, îmi place să abordez stilul jolie-laide, să port chimonouri din mătase, să nu mă coafez, să port culori sobre și cercei opulenţi și niciodată să nu-mi schimb bijuteriile de zi, în funcţie de tendinţe, pentru că ele încapsulează momente și povești ce nu se vor demoda vreodată.

Stilul personal înseamnă chintesenţa tuturor lucrurilor care te-au amprentat, a tuturor emoţiilor trăite, înseamnă ecoul a ceea ce ai citit, al scenelor de film memorabile și al muzelor care te-au inspirat.

La ora actuală, garderoba mea nu conţine haine, ci povești: trenciul clasic îmi amintește de Catherine Deneuve în Les Parapluies de Cherbourg, puloverul de cașmir mă duce cu gândul la sfatul preţios al Dianei Vreeland: „Îmi pun mereu puloverul invers, cu faţa în spate. E mult mai bine“, tshirt-urile cu mesaje mă duc în anii ’90, când editura Parole di Cotone lansa pe piaţă tricourile-poezie, cu versuri ale diverșilor poeţi, iar haina de blană animal-print îmi reînvie frumoșii ani Eighties, consideraţi drept apogeul postmodernismului.

Sintetizând, moda propune obiecte frumoase sau nu, însă lipsite de conţinut. Noi însă le putem învesti cu sentimente, trăiri și povești. Este fascinant să cauţi în mintea ta legătura nepalpabilă dintre itemurile iubite și momentele sau istoriile lor nemuritoare.

Pe lista preferatelor mele se află iconicul tricou marinière, cu o istorie veche, adorat de holiday-goers și nelipsit din garderoba franţuzoaicelor.  Acest bestseller a prins contur în 1917, graţie spiritului vizionar al lui Coco Chanel, inspirată de călătoriile în Deauville și de uniforma marinarilor.

Fascinaţia stârnită de marinari a inspirat numeroși artiști: Brassai îi fotografiază în 1920, într-o cafenea din Italia, Jean Cocteau îi desenează în Livre Blanc, iar în 1950, cărţile poștale îi idealizează. Yves Saint Laurent aduce și el un hommage în 1966, când colecţia sa are ca star printul marinière, iar Gaultier îl pune în lumina reflectoarelor, în colecţia Tom Boy. Les beaux hommes: Picasso, Andy Warhol sau Mick Jagger sunt seduși de acest tricou nonșalant, care pune în valoare alura charismatică, iar Brigitte Bardot, Audrey Hepburn sau Vanessa Paradis au știut să-l facă etern dezirabil.

Haina din blană îmi stârnește emoţii profunde, atunci când o port. Dincolo de a fi o piesă timeless, ea condensează unele dintre cele mai frumoase amintiri, prima dintre acestea fiind imaginea mamei, îmbrăcată în haina old style din blană, mirosind a pudră Caron. O prefer atât purtată în stilul clasic, ascunzând intenţii, umeri goi și fronseuri diafane, cât și în stilul BCBG, alături de o pereche de pantaloni slim din piele, clasici.

Plăcerea de a o purta rezidă însă și din momentele în care am găsit-o seducătoare: purtată de Catherine Deneuve în filmul La Chamade sau de Charlotte Rempling, cea care i-a potenţat erotismul, în prezentările de modă Dior, care a propus clasicele modele Bavardage și Bottin și simbolizând glamourul în esenţa lui pură, în ţinutele lui Marlene Dietrich, o maestră a tulburătoarelor apariţii, așa cum le puteţi admira în pelicula Pittsburg.

Coșul din rafie m-a făcut să-l ador văzând o simplă poză cu Jane Birkin purtând o haină de blană și un coș pe braţ. Am realizat atunci că poţi foarte bine să nu ţii cont de norme, că poţi asocia itemuri din sezoane diferite, că poţi purta orice cu orice, atâta timp cât nu frizezi ridicolul, că a fi creativ înseamnă a avea curaj și că amprenta toute personelle te poate trimite pe scena trendsetterilor.

Primul coș pe care mi l-am cumpărat a fost din Pădurea Bogăţii, un coș frumos realizat de artizanii meșteșugari ai locului. Am început să port acest item, să-i spunem „francophile“, aproape în fiecare zi, plăcându-mi extrem de mult aerul boem pe care mi-l oferă, acel je ne sais quoi lipsit de ostentaţie, sentimentul că sunt undeva în sudul Franţei, înconjurată de toţi acei bohemian cognoscenti și de glamourul anilor ’70.

Moda anilor ’70 reprezintă o decadă fashion nemuritoare, în care creativitatea debordantă a fost completată de libertatea de expresie a fiecăruia și în care ignorarea convenţiilor a dus la schimbări sociale majore, pentru o generaţie free-spirit. Mă inspiră vibe-ul acelor vremuri și, ca din fiecare decadă a modei, am „furat“ ceva.

Chimonoul, spre exemplu, un item când adorat, când uitat de designeri. Iniţial, încântată de felul în care îmbracă silueta, de aerul sofisticat, dar natural pe care îl conferă și de versatilitatea sa, am început să-l prefer tot mai des, odată cu descoperirea unor mici detalii din istoria sa.

În 1905, ia prima dată forma unei ţinute, arătând ca un superb mantou de mătase, în viziunea lui Paul Poiret, apoi, în Belle Epoque, curentul artistic înfloritor, cunoscut sub numele de „japonisme“, îl aduce în atenţie, Monet desenează personaje îmbrăcate în chimono, iar în anii ’70 devine apanajul frumuseţilor sugestive.

Lista hainelor cu povești n-ar fi completă fără accesoriul meu preferat, toca. Mi-am dorit să o port din momentul în care am văzut prima dată filmul Charade cu Audrey Hepburn, unde costumele semnate Givenchy mi s-au părut timeless, iar Reggie (Audrey) le accesoriza cu o tocă superbă. Nu găsesc nimic mai fascinant și mai intrigant decât o femeie a zilelor noastre care știe încă să poarte o tocă, chiar dacă într-o manieră actuală.

În cunoscutul magazin Victoria, altădată un pol al bunului-gust, am găsit prima mea tocă, neagră, din stofă de lână, care nu era designed by celebrul Halston, ci era făcută undeva pe la Arad, într-o făbricuţă de pe vremuri.

Am luat-o fără ezitări și știţi de ce? Pentru că am fost sigură că Hedy Lamarr ar fi adorat-o. Știu că zâmbiţi, însă poate fi un motiv pentru cineva care are nostalgia trecutului, care simte că unele lucruri au fost uitate nejustificat, care crede că misterul, pudibonderia și naturaleţea pot forma un trio imbatabil.

Citește și Nu renunţa la fermecătoarele note personale

Dacă a existat o vreme în care pălăria era un important item în gaderoba feminină, împrumutând posesoarei un aer elegant, dramatic sau funny, nu găsesc niciun motiv pentru a nu îi da șansa unui comeback.

Last, but not least, celebra helancă fină, din lână și mătase sau cașmir, este unul dintre itemurile care au trecut proba timpului, rămânând în topul clasicelor care pot da un șarm aparte. De la Jayne Mansfield, care a popularizat acest pulover în anii ’50, ca o opţiune extrem de feminină și rafinată, alături de celebrităţi ale epocii, care i-au urmat exemplul, până la feminista Gloria Steinem, al cărei nume este sinonim cu independenţa femeilor din anii ’70, turtleneck sweater și-a păstrat puterea.

Despre cașmir s-au spus multe. A fost simbol al rafinamentului încă din vremea lui Cezar, a fost lâna fetiș a lui Balzac, care povestea că a stat în cumpănă odată dacă să cumpere un șal de cașmir sau o trăsură, dar și favoritul Dianei Vreeland, a fost extrem de iubit de Giuseppina Buonaparte, iar Donna Karan consideră că acest material preţios este dezmierdarea cea mai senzuală pentru piele.

Ca o concluzie, ne îndrăgostim de haine nu pentru că au neapărat culoarea sau modelul dorit, ci ne îndrăgostim de ceea ce ele ne pot sugera, din dorinţa de a recrea un context care ne-a fascinat, din nostalgia că nu am trăit într-o anume epocă sau pentru că poveștile care le-au dat naștere sunt seducătoare.

Așadar, vă invit să reflectaţi la spusele lui Edith Head, legendar costume designer, care sună așa: „Clothes not only can make the woman, they can make her several different women“.

Nu am iubit întotdeauna perlele, asta poate și pentru că am simţit că ele se potrivesc unei anume vârste și unei femei d’un certain age, însă le-am găsit irezistibile ca artificiu de fascinaţie la Coco Chanel.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii