
Corteva Agriscience accelerează dezvoltarea diviziei de semințe de floarea-soarelui a companiei în Europa, prin finalizarea unei investiții suplimentare în valoare de 14 milioane de euro în facilitatea de producție de la Afumați.
Unitatea de producție a semințelor de la Afumați se află la 12 km est de București, și este una dintre cele mai moderne facilități de producție Corteva din lume și cea mai mare stație de procesare a semințelor din România.
Aflată în funcțiune încă din 2006, aceasta produce semințe de porumb și floarea-soarelui pentru clienții de pe întreg teritoriul Europei.
Oficialii companiei susțin că această investiție va permite companiei să vină în întâmpinarea cererii tot mai mari de semințe de floarea-soarelui din partea fermierilor, la nivel național și internațional.
„Cu ajutorul noii investiții, vom ajuta fermierii să obțină rezultate mai bune și să răspundă cererii tot mai mari de semințe de floarea-soarelui de înaltă calitate, în contextul unor eforturi continue menite să îi ajute pe fermieri să își îmbunătățească performanțele”, a punctat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience Romania&Moldova.
Noul proiect investițional ce constă într-o nouă unitate de depozitare și condiționare, va permite, potrivit reprezentanților companiei, să se scurteze lanțul de aprovizionare, să se sporească capacitatea de reacție și de livrare, cât și capacitatea de prelucrare la nivel european.
„Unul dintre cei mai valoroși piloni ai companiei noastre este reprezentat de orientarea către clienți. Vom continua consolidarea legăturilor cu fermierii români, precum și cu producătorii de hrană și cu consumatorii din Europa, dezvoltând agilitatea și capacitatea de răspuns necesare pentru a prospera”, a subliniat la rândul său și Jean-Phillipe Riffat, Corteva Agriscience Commercial Unit Leader for Central and Eastern Europe.
Suma totală pe care compania a investit-o în unitatea de producție a semințelor din Afumați a depășit, în prezent, 74 milioane de euro.
Corteva, Inc. (NYSE: CTVA) este o companie globală activă în domeniul agriculturii, și care este cotată la bursă.