A renunţat pentru moment să se implice activ în afacerile imobiliare din România. Și-a lichidat portofoliul de apartamente pe care îl deţinea în complexul rezidenţial din cartierul bucureştean Pipera Upground, pe care dorea, inițial să le închirieze în regim hotelier. Acum, portofoliul său de real estate din România cuprinde o serie de terenuri şi imobile în mai multe zone ale Capitalei, precum şi în localităţile satelit. Cornel Tăbăcaru, care de 20 de ani a emigrat în Canada, se axează în prezent în România pe afacerea de recondiţionare a vagoanelor de tren. Este pe punctul de a lichida şi businessurile din Canada, unde, de-a lungul timpului, a fost activ tot în domeniul imobiliar.
Însă nu acelaşi tratament a prescris şi pentru afacerile din Costa Rica, unde negociază preluarea unei plantaţii de cafea. Businessul nu îi este necunoscut, pentru că în urmă cu mai bine de un deceniu, Tăbăcaru a mai fost proprietar de „hacienda“. Omul de afaceri, cunoscut şi pentru faptul că a adus TEC-urile în România, business din care a câştigat primul milion de dolari, vrea să producă în viitorul apropiat cafea organică. Cei mai mulţi bani i-a făcut însă din imobiliar. Dar în Florida şi Costa Rica, unde a cumpărat 25 de apartamente.