A patra cea mai mare economie din Asia s-a contractat cu 3,3% în iunie față de trimestrul anterior, a anunțat joi Banca Coreei. Aceasta este cea mai puternică contracție după cea înregistrată în primul trimestru din 1998, relatează Reuters.
Exporturile, care reprezintă aproape 40% din economie, au scăzut cu 16,6% în al doilea trimestru, cea mai mare scădere din 1963 încoace. POSCO, al 5-lea cel mai mare producător de oțel din lume, a înregistrat o scădere a profitului operațional de 84,3% în trimestrul doi, pe fondul cererii de oțel reduse la nivel global.
Coreea de Sud se alătură Japoniei, Tailandei și Republicii Singapore intrate și ele în recesiune tehnică. Analiștii economici se așteaptă însă ca economia Coreei de Sud să-și revină mai repede decât cele ale vecinilor ei regionali.
Coreea de Sud a raportat până în prezent un număr relativ mic de infecții cu noul coronavirus, 14.000, cu 300 de decese de la începutul pandemiei.