FacebookTwitterLinkedIn

În semn de aniversare a celor 10 ani de când liderul partidului muncitoresc din Coreea de Nord, Kim Jong Un, se află la cârmă, s-au organizat expoziții cu noi portrete ale liderului, care a primit laude pentru reușitele în dezvoltarea armelor nucleare și pentru toate realizările sale politice.

Se consideră că liderul Kim și-a preluat puterea atunci când a fost numit comandant suprem al forțelor armate, după ce tatăl său, Kim Jong Il, a murit în decembrie 2011. 

Ieri au fost aniversați 10 ani de când Kim a fost ales ca lider al partidului la conducere și al statului. Familia Kim a condus și conduce Coreea de Nord în întreaga sa istorie, de la formarea acestui stat cu un singur partid. Actualul Kim este foarte apreciat de către conaționalii săi și ieri a fost numit într-un discurs al unui oficial din partid drept un “gânditor talentat și un teoretician, un om de stat extraordinar și un comandant fără asemănare.” 

Acest discurs și ziua de ieri au dat startul unei săptămâni întregi de comemorări, care vor include, de asemenea, și aniversarea de 110 ani de la nașterea lui Kim Il Sung, cel care a fondat Coreea de Nord și bunicul lui Kim Jong Un.