Reprezentanții retailerului cora anunță eficientizarea canalului e-commerce prin relansarea site-ului – investiție ce se ridică la 500.000 de euro.
Eficientizarea canalului e-commerce înseamnă în prezent o plasare mai rapidă a comenzilor, dar și faptul că funcția de căutare va oferi clienților sugestii conform comportamentului și preferințelor lor, susțin oficialii cora.
„ (…) Noul site aduce funcționalități care nu puteau fi introduse în versiunea anterioară și ne permite dezvoltarea lui prin integrarea marketplace, a segmentului business to business, a punctelor de ridicare a comenzilor online (pick-up), a mecanismelor de promovare și a integrării cu aplicații partenere. În plus, vom crește foarte mult volumul produselor ce pot fi comandate online, de la aproape 40.000 în prezent la peste 60.000 anul acesta”, a subliniat Claudia Badea, directorul operațional e-commerce cora România.
Conform statisticilor retailerului, cele mai comandate produse online sunt băuturile, produsele de băcănie, legumele și fructele proaspete, dar și detergentul, produsele de igienă și cosmeticele.
În general, bugetul de achiziții este 400 – 500 de lei și frecvența bilunară. 75% dintre clienții cora comandă direct de pe site-ul cora, 25% apelează la aplicațiile partenerilor Glovo și Tazz (emag).
Retaierul Cora România face parte din grupul Louis Delhaize, care este prezent pe piața locală din anul 2003. Brandul operează în prezent 10 hipermarketuri în București și în marile orașe, magazinele cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate în acest moment peste 40.000 de produse.