Săptămânal, deși aș spune chiar mai des, aud următoarea frază: „nu putem veni la cabinet decât în anumite zile, seara, pentru că după școală și afterschool are în fiecare zi și alte activități: luni are șah, marți merge la înot, miercuri face dans, joi are ….!“ Mă opresc puțin și trag aer în piept și îmi repet mie vârsta copilului despre care vorbesc cu părintele lui! Și-mi doresc să scriu și să vorbesc cât mai mult despre importanța jocului în viața unui copil de orice vârstă!
Este extrem de importantă educația sau grija pentru educarea copilului și mai ales dezvoltarea lui academică sau cognitivă! Trăim într-o țară cu un sistem de învățământ rigid în care încă suntem buni/interesanți/valoroși dacă avem note de 10. Aceste evaluări nu fac decât să fie o sursă de stres pentru noi ca și adulți, dar și pentru copiii noștri! Pe lângă această presiune, copiii mai fac și alte activități pe care grădinița sau școala nu le au în program, chiar și la 3-4 ani. Și mi se spune foarte des: „el vrea să meargă acolo!“
Ce observ eu din practica mea din cabinet este că un copil ocupat are un părinte la fel de ocupat sau care simte nevoia să îi ofere copilului orice acesta cere, fără a trece cerința copilului prin filtrul vârstei, inteligenței, dezvoltării, nevoilor copilului! Studiile din ultimii ani ne arată că și copiii au burn-out. Adică și ei suferă și sunt diagnosticați cu sindromul epuizării. Și nu, nu vorbim despre copiii din mediile defavorizate, care muncesc în curte sau își cresc frații. Vorbim despre copiii din marile orașe, cu acces direct la orice își doresc!
De ce burn-out? Pentru că și copiii obosesc, sunt suprasolicitați și sunt stresați. Și ei trec prin multe schimbări (interioare, sociale, familiale) și pentru unii aceste schimbări sunt extrem de complicate, deși nu par sau pare că le fac față foarte bine! Specialiștii ne spun că uneori semnele epuizării la copil se pot vedea și după câteva luni. Ca semne clare putem observa: amânarea (amână orice este legat de teme sau sarcini), iritarea (pare că îl enervează orice și face o criză de nervi sau una de plâns din orice), apatie (nu îi mai place nimic și nici nu mai prezintă interes pentru activități care îi făceau plăcere), negativitate, probleme de concentrare, anxietate, lipsa poftei de mâncare, lipsa somnului. Toate situațiile dificile îi pot suprasolicita pe copii, iar această suprasolicitare le afectează starea de bine, concentrarea, motivația etc.
Dincolo de informații academice, cognitive, ceea ce îl ajută pe copil este jocul și conectarea cu părintele!
Părinții îmi împărtășesc adesea că ai lor copii de 5 sau 6 ani nu se mai joacă. Că ceea ce își doresc sunt doar jocurile video. Când întreb detalii despre acest joc video sau despre ecrane, aflu că această „jucărie“ numită gadget a fost stimulul principal al copilului. Sau cel puțin de la 3 ani sigur a fost foarte prezent. E posibil ca acești copii să nu știe să se joace, să nu își dea seama că în interiorul lor se află și această capacitate de a se juca. Nu ai cum să știi că poți ceva, dacă nu experimentezi acel lucru!
Jocul se învață și se dezvoltă și este un limbaj specific copiilor. Are multe „puteri“ și este extrem de important în dezvoltarea lor. Jocul le oferă ceea ce nu le pot oferi cursurile de robotică, de înot sau de gătit. Le oferă putere și vindecare a interiorului! Prin joc, copiii se reglează emoțional, se alină, se cunosc, se descoperă, devin eficienți, învață să pună limite! Jocul îi
destresează, le stimulează gândirea
creativă și explorarea. Jocul ne reglează emoțiile și ne stimulează abilități care sunt necesare supraviețuirii. Învățarea și dezvoltarea cognitivă sunt favorizate cel mai bine prin joc.
Jocul nu este opusul plictiselii, este și o continuare a ei.
Majoritatea părinților își amintesc de corturile din mijlocul sufrageriei, de cazemate făcute iarna, de mâncarea făcută din frunze și pământ, de săritul în bălți și de statul în ploaie, de castelele uriașe de nisip, de zilele lungi în care eram hoți sau vardiști. Toate aceste amintiri au fost posibile pentru că am avut parteneri de joacă! Cred că și adulții, dar și copiii, au nevoie de parteneri de joacă! Și mai cred că este necesar ca un părinte să se joace cu copilul lui, dar cred că e tot la fel de necesar ca un copil să se plictisească uneori pentru a reuși să își inventeze singur jocuri, activități, rutine, planuri, vise, dorințe! Pentru că viața reală vine la pachet cu multe lucruri plictisitoare pe care trebuie să le facem indiferent dacă vrem sau nu! Jocul începe în familie, acolo copilul învață noțiuni de conectare, adaptare, se simte iubit, văzut, auzit. Toate în prezența jocului. Pentru copii (și nu numai) jocul este esența prezentului, este o stare de a fi. Cu cât nu le oferim spații de joc, cu atât ei nu sunt! Jocul reprezintă un spațiu în care copiii se pot simți puternici, competenți, capabili să își ducă toate provocările, poveștile și lumile la bun sfârșit. Jocul e singura sursă de libertate reală pe care copiii o au!
Literatura de specialitate și studiile recente ne-au arătat că există o corelație clară între jocul unui copil și cât de capabil este el să facă față provocărilor vieții! Adică, pe scurt, cu cât un copil se joacă, cu atât îi va fi mai ușor să rezolve probleme, să spună ce crede, ce simte, ce gândește, să abstractizeze, să fie empatic, să finalizeze sarcini, să fie curios etc.
Sue Jennings, unul dintre formatorii mei, mi-a spus într-o întâlnire că e important să îi ajutăm pe părinții copiilor cu care lucrăm să se joace pentru că așa ei îi pot înțelege mai bine pe copii, dar și jocul este un canal important de conectare cu copilul. Cu mine se joacă uneori și adolescenții! Uneori și adulții! E cea mai bună terapie și cel mai bun remediu! Nimic nu îi ajută pe copiii noștri să se descarce de nervi, frustrare, furie, tensiune, stres, nemulțumire așa cum o face joaca. Joaca poate fi în mișcare, afară, în parc, în curte, în casă.
Joaca cu părintele sau cu un adult conținător este fabuloasă pentru copii!
Așa că este sănătos și deloc îngrijorător ca în agenda copilului tău de 3, 4, 6 sau 9 ani să troneze jocul. Liber. Cu alți copii.
Cu tine. Cu jucării.
Este diferit jocul din terapie de jocul liber de acasă?
Da. Pentru că terapia prin joc este și o „metodă de tratament“ și este formată din multe metode de joc în care terapeutul aplică jocul ca și putere terapeutică.
- Jocul le oferă copiilor o „distanțare“ psihologică sigură față de problemele lor, iar jucăriile și terapeutul îl ajută pe copil să își poată exprima gândurile și sentimentele adecvate nevoilor lor!
- Terapeuții pentru copii folosesc terapia prin joc pentru că așa îi pot ajuta pe copii să își exprime emoțiile, nevoile, sentimentele. În cabinet, jucăriile sunt atent alese pentru că ele devin „cuvintele pe care copilul le rostește“, iar jocul e un limbaj complex.
- Prin joc, terapeutul și copilul dezvoltă o relație sigură care poate fi vindecătoare pentru copil, dar relația este, de asemenea, și un spațiu în care copilul trăiește o emoție pozitivă care îl ajută în procesul lui terapeutic. Astfel, copiii găsesc soluții mai sănătoase în fața unor situații, probleme, comportamente care sunt problematice pentru el și pentru cei din jur!
- Jocul poate scoate la iveală multe dificultăți ale copilului: frici, abuz, violență, nesiguranță, bullying, singurătate, tulburări alimentare, de somn, somatizări, ticuri, traumă, relații toxice, mediu familial/școlar nesigur etc.