Coaliția de guvernare nu a reușit să ajungă nici marți la un acord cu privire la reforma din administrație. În continuare sunt puncte de vedere diferite între partenerii politici, deși premierul Ilie Bolojan declara săptămâna trecută că „pe administrație lucrurile sunt practic rezolvate”.
La finalul ședinței de marți, liderii coaliției de guvernare nu s-au înțeles asupra modului în care să facă reforma în administrația locală și au amânat-o pentru săptămâna viitoare, notează RRA.
PSD dorește în continuare ca primarii să fie cei care vor stabili dacă scad salariile celor din primării sau dacă vor face concedieri, pentru că, spun ei, sunt aproape 800 de primării unde deja s-au dat afară oameni și nu mai au de unde să facă concedieri.
Propunerea nu este acceptată de liderul PNL, premierul Ilie Bolojan, care vrea concedieri efective între 10.000 și 12.500 de angajați la nivel național.
Singurul lucru cu care sunt de acord cei din coaliție este procentul de 10% cu care se va face reforma în administrația locală. Despre reforma din administrația centrală, partidele se pare că au convenit: o scădere cu cel puțin 10%, dar mai puțin prin concedieri și mai mult prin comasări de agenții, tăieri de bonusuri și de sporuri.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.