FacebookTwitterLinkedIn

Aproape 67% dintre telespectatorii unici care au urmărit cel puțin 30 de minute consecutive de știri la Kanal D, în intervalul amintit mai sus, au fost femei. Este cea mai mare cifră procentuală pentru știrile unei televiziuni generaliste și arată orientarea Kanal D mai cu seamă către publicul feminin. În fapt, știrile de la Kanal D au o poziționare emoțională și mondenă. Cu o cotă de 67% femei, Kanal D se află înaintea Antenei 1.

Nucleul dur al consumatorilor de știri la Kanal D este format din persoane cu vârste de peste 65 de ani: 21,4%. Este a patra cifră procentuală după Prima TV (25,4%) și Antena 1 (22,3%). Pe segmentul de vârstă 45 – 54 de ani, programele de știri de la Kanal D au cea mai mare cotă procentuală dintre televiziunile generaliste: 21%, peste Prima TV (20,8%), Pro TV (15,5%) și Antena 1 (15,2%).

Studiile medii au o pondere de 62,1% din totalul telespectatorilor care s-au uitat la programele de știri de la Kanal D, fiind cea mai mare cotă de pe segmentul televiziunilor generaliste (Pro TV – 54,1%, Antena 1 – 55,2%). Persoanele cu studii superioare au fost în proporție de 18,6%, procente apropiate cu cele de la studiile primare – 18,3%.

În perioada 27 octombrie – 9 noiembrie a.c, 90,5% dintre consumatorii de știri de la Kanal D s-au uitat și la știrile de la Pro TV. De asemenea, 79,2% au urmărit și știrile difuzate de Antena 1, iar 53,4% au „tras cu ochiu’” și la România TV. Cele mai mici procente înregistrate de telespectatorii Kanal D, care s-au uitat și la știrile altor teeleviziuni, au fost în cazul Digi 24 (22,2%) și Realitatea TV (33%).