Statul Tamil Nadu, unul dintre cele mai afectate de pandemia de coronavirus din ţară, a permis fabricilor auto care au contracte de export să îşi desfăşoare operaţiunile la capacitate de 100%.
„Orice companie care exportă sau aprovizionează industrii orientate către exporturi va putea să opereze la capacitate integrală, în condiţiile scăderii numărulu ide cazuri”, a declarat un oficial guvernamental al statului.
Numărul cazurilor noi zilnice a scăzut de la peste 30.000 în luna mai la circa 8.000, dar reprezintă încă o şeptime din totalul cazurilor din India, ţară care se află pe locul al doilea după Statele Unite la numărul total al infecţiilor, notează News.ro.