Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene (UE) se reunește în zilele de 6-7 martie 2025, la Bruxelles. Printre subiectele care vor fi discutate se număr: spațiul Schengen, migrația, securitatea internă, sistemul de intrare/ieșire, statul de drept și drepturile fundamentale.
Cu privire la Schengen, în urma prezentării de către Comisie a Barometrului Schengen, miniștrii vor avea un schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a priorităților ciclului Consiliului Schengen. Prioritatea care va fi examinată în cadrul acestei reuniuni a Consiliului este creșterea eficacității sistemelor de returnare, preconizându-se că miniștrii vor aborda provocări precum lipsa resurselor, lipsa cooperării din partea țărilor de origine și de tranzit și utilizarea insuficientă de către statele membre a instrumentelor de schimb de informații (de exemplu SIS), informează Agerpres.
În ceea ce privește migrația, miniștrii de interne ai UE vor discuta în special despre dimensiunea externă. Printre subiectele de discuție se vor număra implicațiile legate de migrație ale schimbării regimului din Siria.
Cele mai recente evoluții la nivelul UE în ceea ce privește migrația sunt date de adoptarea, la 14 mai 2024, de către Consiliu, a Pactului UE privind migrația și azilul, care cuprinde un set de norme care vor contribui la gestionarea sosirilor în mod ordonat, crearea de proceduri eficiente și uniforme și asigurarea unei repartizări echitabile a sarcinilor între statele membre.
Statul de drept va fi subiectul unui prânz de lucru al miniștrilor justiției, care vor discuta despre acest aspect ca pilon al democrației în Europa și despre modul în care statele membre și UE pot contribui la consolidarea acestuia. UE a elaborat o serie de instrumente pentru a promova și a susține statul de drept, inclusiv evaluări sub formă de dialoguri anuale, așa-numitele proceduri prevăzute la articolul 7, proceduri în fața Curții de Justiție și măsuri de protejare a bugetului UE, rapoarte privind statul de drept etc.
Nu în ultimul rând, se așteaptă aprobarea de concluzii de către Consiliu cu privire la aplicarea Cartei UE a drepturilor fundamentale. Aceste concluzii ar reprezenta o continuare a raportului anual al Comisiei pentru 2024 privind punerea în aplicare a Cartei. Raportul oferă o imagine de ansamblu asupra evoluțiilor din domeniul finanțării drepturilor fundamentale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.