Consiliul Concurenței se află în discuții cu oficialii Mega Image despre vânzarea a circa 80 de magazine, în urma achiziționării Profi, iar până pe 4 noiembrie această listă de magazine va fi postată pentru comentarii, în special din partea concurenților.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu subliniază că prin această măsură, autoritatea de concurență se uită la cota de piață, să nu fie prea mare, dar de data aceasta a mai fost introdus un criteriu și anume să nu fie nici prea multe magazine.
„Achiziția pe care vrea Mega să o facă, a lui Profi, este cea mai complicată operațiune de concentrare economică pe zona de comerț alimentar de până acum. Și atunci, pe de o parte, facem ce facem noi de obicei când avem achiziții în retail: ne uităm la magazine, care sunt piețele locale. Și pentru un client vedem cât este el de dispus să meargă să facă cumpărăturile. Vedem pe un cerc, cu raza de 15 minute, ne asigurăm că are suficiente magazine în zona. Deci asta facem de obicei și e o operațiune pe care încercăm să o terminam în acest an. (…) Deci îi obligăm să vândă din zonele unde au fie cifra de afaceri, deci din total vânzări în zona respectivă au cota mare – cota mare pentru noi înseamnă peste 40% – sau unde au foarte multe magazine, unde au peste 30-40% din magazine”, a explicat Bogdan Chirițoiu.
De asemenea, Chirițoiu a mentionat că în cazul acestei tranzacții autoritatea se uita și „în amonte”, respectiv la impactul asupra furnizorilor.
„Și acolo iarași am pus deja în dezbatere publică, de 10 zile, o serie de angajamente pe care vrea Mega să și le ia. Asta vizează două lucruri. Ideea e cum îi tratezi pe acești furnizori care în general sunt români, că sunt firme mai mici, în general locali. Am spus: unu, să avem niste reguli generale privind listarea și delistarea, pentru a duce o anumită transparență acestui proces, să nu pară cum pare acum că e cumva arbitrar. Și regulile astea am vrea să le ținem pe o perioadă lungă. (…) Și mai venim în plus cu o serie de condiții doar pentru furnizorii actuali ai lui Mega și Profi, adică acele companii care vând mult în Mega și Profi să nu fie dezavantajate de această fuziune și atunci spunem: timp de doi ani nu pot fi delistați cei care vând mult în Mega și Profi”, a punctat președintele Consiliului Concurenței.
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelei Mega-Image, și-a asumat angajamente privind relația cu furnizorii pentru a înlătura îngrijorările concurențiale, urmând să fie propuse și angajamente ce privesc piața de desfacere, în urma discuțiilor cu reprezentanții Consiliului Concurenței, anunta compania pe data de 10 octombrie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.