FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit noilor reglementări, introduse în 2020, operatorul de distribuție de energie electrică sau de gaze naturale are obligația de a racorda la rețea toți solicitanții clienți finali casnici, în termen de 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire. Recuperarea costurilor racordării se desfășoară într-o perioadă de 5 ani. 

Astfel, ANRE a modificat procedura privind planurile de investiții ale operatorilor de distribuție, pentru a asigura capacitatea de a satisface solicitări rezonabile de racordare pe termen lung.

Obiectivul nostru este că procedura de racordare la rețelele de energie electrică și gaze naturale să se deruleze eficient, transparent, nediscriminatoriu și cu respectarea regulilor de concurență, ceea ce pentru clienții casnici înseamnă un proces de racordare la rețele cât mai facil și la prețuri acceptabile” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. 

Consiliului Concurenței amintește că, în ultimii ani, a aplicat mai multe sancțiuni companiilor pentru încălcarea normelor de concurență. Astfel, compania Distrigaz Sud Rețele SRL (DGSR) a fost amendată cu 17.650.326 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) și Distribuitorul de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA a fost sancționat cu 6,3 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane euro) pentru că au abuzat de poziția lor dominantă. De asemenea, distribuitorul de gaze naturale Wirom Gas SA și nouă executanți de lucrări în domeniu au fost amendați cu 920.069 lei pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale prin care au stabilit un preț fix pentru realizarea IUGN.