Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Volta Grup S.R.L. intenţionează să preia Electrotehno S.R.L., potrivit unui comunicat al instituţiei.
Volta este activă în domeniul distribuţiei de echipamente electrice, oferind soluţii şi echipamente electrice. Volta este specializată în comercializarea de anumite echipamente electrice de joasă tensiune şi soluţii electrice.
Electrotehno S.R.L activează în domeniul producţiei de echipamente electrice pentru controlul şi distribuţia energiei electrice.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.