FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Concurenței a transmis băncilor raportul preliminar în ancheta privind ROBOR, document care conține concluzii ce pot duce la sancțiuni, potrivit surselor din piață.

Instituțiile de credit au la dispoziție 30 de zile pentru a transmite observații, înainte ca autoritatea să decidă dacă adoptă raportul și aplică eventuale amenzi.

Cele 10 bănci vizate sunt: Banca Transilvania, BCR, BRD-Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank și Intesa Sanpaolo România, acestea fiind băncile care participă la calculul ratei ROBOR.

UniCredit Bank SA a confirmat primirea documentului, precizând că acesta reprezintă „o etapă intermediară” în cadrul investigației și nu produce efecte juridice.

„Raportul preliminar nu constituie o decizie generatoare de efecte juridice”, arată banca, subliniind că își va susține poziția în cadrul procedurii.

Reprezentanții instituției afirmă că activitatea sa este aliniată cerințelor legale și principiilor pieței și contestă concluziile autorității de concurență. „Vom continua să transmitem argumentele pentru care nu suntem de acord cu concluziile raportului preliminar și considerăm nejustificată sancțiunea propusă”, mai precizează banca.

Mesajul la unison al Băncii Transilvania, BRD, CEC Bank, Raiffeisen Bank este: „Am acționat conform cu legislația”. 

Potrivit procedurii, urmează audieri cu reprezentanții băncilor, iar o decizie finală este așteptată în lunile mai–iunie.

Miza este una majoră: sancțiunile pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri, ceea ce ar putea însemna amenzi de ordinul sutelor de milioane de euro.

Investigația vizează suspiciuni de înțelegeri între bănci în stabilirea cotațiilor ROBOR și a fost declanșată în 2022, în urma unor controale inopinate la principalele instituții de credit din România.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.