FacebookTwitterLinkedIn

La ora 9:08, cursul era cotat la Bucureşti la 4,55/4,5520, la un moment dat ajungându-se şi la 4,5650 lei/euro.

Daniel Dăianu, membru al Consiliul de Administraţie al BNR, a declarat vineri că rezultatele referendumului din Marea Britanie sunt “un punct de inflexiune”, implicaţiile fiind nu numai economice, ci şi geopolitice.

BREXIT: David Cameron anunță că va demisiona

“E un punct de inflexiune. Implicaţiile sunt nu numai economice, ci şi geopolitice. Regatul Unit este nu numai o economie mare, cu un centru financiar global, dar are un rol cheie în politica de securitate. Să vedem ce va fi cu Regatul, dacă va rămâne unit”, a spus Daniel Dăianu.

CITEŞTE ŞI Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti au scăzut dramatic după BREXIT

Dăianu a mai spus că BNR va face în aşa fel astfel încât să atenueze volatilitatea cursului leu/euro. Sistemul bancar este bine capitalizat. BNR are rezerve considerabile: “Nu avem o prezenţă a capitalului pe termen scurt, dacă fuge să pericliteze stabilitatea financiară şI economică”.

BREXIT: Tabăra anti-UE a câştigat referendumul. Zece întrebări la care trebuie să știi răspunsul

El a precizat că problema este “acasă”, pentru că deşi avem o datorie publică sub 40%, deşi avem o îndatorare externă în jur de 55% din PIB, deşi vom termina cu un deficit bugetar consolidat, avem un derapaj bugetar mare provocat nu de faptul că economia a intrat în recesiune şi stablizatorii automaţi, ci pentru că au fost măsuri de relaxare fiscală.

“Trebuie gândit foarte bine proiectul de buget pe 2017 să nu avem un derapaj. Lucrurile se strică în Europa”, a conchis Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie al BNR.