Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Connections Consult a achiziționat compania Brusch Services SRL

Connections Consult este lider pe piața de digital transformation din România, având peste 300 de angajați și birouri în Bulgaria și Serbia. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand.
Bogdan Florea

Connections Consult SA a achiziționat integral compania Brusch Services SRL, specializată în consultanță IT și dezvoltare software în regim de nearshoring (furnizare de servicii către piețe apropiate României), cu afaceri de 1 milion de euro în 2020.

Este prima achiziție din acest an pe care o realizează Connections Consult SA, în contextul în care compania s-a listat recent pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

Brusch Services SRL este activă pe trei piețe, în România, Germania și Finlanda.

„Motivele pentru care am decis să facem această tranzacție sunt strategia pentru consolidarea și dezvoltarea competențelor în tehnologie, accesul pe piețe externe și nevoia de a crea o platformă de management al talentelor care să ne ofere un avantaj semnificativ în competiția pentru atragerea resursei umane calificate – probabil cea mai mare provocare în industria noastră. Estimăm că achiziția Brusch va aduce o creștere cu cel puțin 10% a cifrei de afaceri a grupului și 15% a profitului brut, în urma consolidării situațiilor financiare, în 2022”, declară Bogdan Florea, fondator și CEO Connections Consult SA.

Gustav Bruckner și Axel Schwartz, foștii acționari ai Brusch Services SRL, au ieșit din acționariatul companiei, după o perioadă de aproape 7 ani, cedându-și pachetele de acțiuni către Connections Consult.

Connections a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii