FacebookTwitterLinkedIn

Votul marchează sfârșitul a şase luni de blocaj în Congres. Pachetul a fost aprobat sâmbăta trecută de Camera Reprezentanţilor. Mai mult de 60 de miliarde de dolari sunt alocate Ucrainei.

Chuck Schumer, liderul majorităţii din Senat, a spus că „Washingtonul le-a arătat aliaţilor că nu le întoarce spatele”.

Chuck Schumer: „Pentru prietenii noştri din Ucraina, prietenii noştri din Israel, prietenii noştri din regiunea Indo-Pacific şi civilii nevinovaţi prinşi în mijlocul războaielor, din Gaza la Sudan, America vă aude şi vom fi aici pentru voi şi pentru toată lumea! America nu se va sustrage niciodată de la răspunderea pe care o poartă ca lider pe scena mondială”, conform RRA.

Mai mult de 60 de miliarde de dolari sunt alocate Ucrainei, care rămâne fără stocuri de muniţie şi sisteme de apărare aeriană în războiul său împotriva Rusiei. Din această sumă, 23 de miliarde de dolari sunt pentru armament şi muniţie.

26 de miliarde de dolari sunt destinaţi Israelului şi 9 miliarde regiunii indo-pacifice şi, în special, Taiwanului.

Banii pentru Ucraina vin într-un moment în care Rusia, care a atacat această ţară în 2014 şi a invadat-o la scară largă în 2022, şi-a intensificat bombardamentele asupra obiectivelor civile, dar şi presiunea pe front.