Prestige Hotel and Aquapark este deținut de Prestige Property LTD, companie în care acționar majoritar este Israni Marcei, în timp ce Prestige Deluxe Hotel aparține companiei Prestige Varna BG LTD, unde Maxim Bralyuk deține cea mai mare participație.
Complexul hotelier a fost achiziționat în 2019 și a necesitat o investiție de 3 milioane de euro pentru renovare. Înainte de debutul pandemiei, Prestige Property LTD plănuia să se extindă cu încă două hoteluri tot în Bulgaria, proiecte ce au fost de altfel amânate.
În 2020, acționarii au investit în total 500.000 de euro în Complexul hotelier, în modernizare, servicii şi produse, în pofida crizei sanitare. Aceeași sumă a fost investită și în 2021.
”Deşi a fost pandemie, am făcut investiţii de peste 1 milion de leva (500.000 euro), deoarece ştiam că turiştii noştri trebuie să primească cele mai bune condiţii”, a declarat Andreana Staneva, director de vânzări al complexului Prestige Deluxe Hotel Aquapark Club, care estimează că numărul de turiști va reveni la nivelurile pre-pandemice în 2023.
Hotelierii bulgari mizează însă pe turiștii români pentru relansarea industriei.
Sectorul turismului din Bulgaria a raportat în 2020 cel mai dificil sezon de vară înregistrat vreodată, pierderile ajungând la aproape 80%, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), potrivit Agerpres.