Microsoft, Google, Meta şi Amazon au adăugat aproape 10 miliarde de dolari la profiturile lor, în ultimii doi ani, după ce au crescut estimarea duratei de viaţă a serverelor, o schimbare contabilă care va ajuta la atenuarea costurilor viitoare, precum dezvoltarea inteligenţei artificiale generative, potrivit Financial Times.
Marile companii din domeniul tehnologiei, care au raportat toate o creştere trimestrială puternică a profiturilor în această săptămână, au revizuit în ultimii ani modul în care au contabilizat durata de funcţionare preconizată a echipamentelor lor tehnice. În acelaşi timp, au fost presate să reducă costurile şi au început să realoce resurse către produsele de inteligenţă artificială.
Acest lucru a dus la o creştere a veniturilor de 6 miliarde de dolari numai la Google şi Microsoft anul trecut. Alte grupuri, precum Amazon, au prelungit şi mai mult durata de viaţă estimată a activelor lor în această lună, ceea ce va însemna mai multe profituri în acest an.
Ca parte a contabilităţii lor financiare, companiile estimează cât timp vor dura activele pentru a calcula cât de repede trebuie să le deprecieze, ceea ce are un impact semnificativ asupra sumei pe care o impută pe profit în fiecare an. Prelungirea duratei de viaţă estimate a activelor reduce cheltuielile de depreciere, adăugând în acest caz aproximativ 10 miliarde de dolari la profiturile colective raportate de companii.
În cazul în care estimările sunt corecte, iar companiile reuşesc să folosească mai mult serverele lor, acest lucru ar reduce, de asemenea, suma pe care o cheltuiesc în viitor, oferindu-le mai mult randament în ceea ce priveşte cheltuielile uriaşe de capital preconizate pentru inteligenţa artificială.