FacebookTwitterLinkedIn

AROBS Transilvania Software, compania de tehnologie controlată de antreprenorul Voicu Oprean, listată la Bursa de Valori București, a lansat un serviciu complementar managementului de flotă, prin intermediul căruia companiile de transport vor putea să achite taxele de drum în Europa. 

AROBS E-toll Solutions, o companie nou înființată, este disponibilă pe piețele din România, Moldova și Ungaria, potrivit reprezentanților. Serviciile completează soluțiile destinate managementului de flotă, pentru segmentul transportului internațional de marfă (vehicule peste 3,5 tone) și autocare.

„Unul dintre pilonii majori ai strategiei noastre pe termen lung are la bază dezvoltarea continuă de produse și adăugarea de soluții care să vină în sprijinul companiilor și organizațiilor în vederea optimizării afacerilor acestora. Prin intermediul noului serviciu, pentru care suntem acreditați in România, Moldova și Ungaria, managerii de flotă nu mai trebuie să se preocupe de aspecte legate de plata taxelor de drum în anumite țări sau implementarea mai multor echipamente de bord”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS. 

AROBS activează pe piața de management de flotă de peste 16 ani, iar astăzi, linia de business cuprinde brandurile TrackGPS, SASFleet, Skyshield și AROBS E-toll Solutions.