CreditAmanet, companie românească de tip holding și lider al pieței de profil din București, își schimbă forma juridică și devine societate pe acțiuni. În proces vor fi implicate toate liniile de business ale grupului – amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile – desfășurate în cadrul companiilor DIGITAL SALE SRL și EUROCREDIT EXCHANGE SRL.
Claudiu Diaconu, fondatorul CreditAmanet, este președintele Consiliului de Administrație al societății, în care se regăsesc, în calitate de membri, actualul CEO, Cosmin Popovici și Valentin Petcu, în prezent COO-ul companiei. În consiliul de administrație au fost cooptați și Mihai Chișu, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul piețelor de capital locale și internaționale și Vlad Porumb, doctor în economie și profesor la Școala de Business a Universității Manchester, specializat în piețele de creditare, audit și sustenabilitate.
„Procesul de transformare în societate pe acțiuni a fost pentru echipa CreditAmanet o perioadă dinamică, cu provocări depășite și lucruri noi asimilate rapid”, mărturisește Cosmin Popovici, CEO-ul companiei.
Obiectivul principal al schimbării formei juridice este guvernanța eficientă și obiectivă, pentru atragerea de finanțări pentru îndeplinirea obiectivelor incluse în planul de business. Accelerarea procesului de digitalizare a activității, dublarea cifrei de afaceri în următorii doi ani și extinderea pe piața internațională sunt câteva dintre obiectivele CreditAmanet în viitorul apropiat.
„Compania a ajuns în acest moment la un grad de maturitate la care schimbarea formei juridice în societate pe acțiuni este pasul firesc. În cei aproape 15 ani de când suntem pe piață ne-am dovedit credibilitatea, reziliența și coerența business-ului, într-un mod transparent. În ultimii ani, am înregistrat valori record ale cifrei de afaceri, iar acest succes este al întregii noastre echipe. Este un rezultat al modului în care ne asumăm responsabilitățile și respectăm standardele de etică.”, explică CEO-ul CreditAmanet.
În acest moment, pachetul de acțiuni al companiei numără 150 milioane de unități. Pachetul majoritar de 87,2 % este deținut de familia Diaconu, prin DIAMOND CAPITAL HOLDING. Vicepreședintele companiei și directorul de operațiuni, Valentin Petcu, are 8,5% unități, iar Cosmin Popovici, CEO CreditAmanet, deține 4,3% .
Compania care a înregistrat maxime istorice ale cifrei de afaceri în ultimii doi ani a raportat o creștere de 37% a cifrei de afaceri și de 33% a profitului în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Într-o piață care anual înregistrează o creștere de 25%, CreditAmanet, liderul pieței din București și al doilea jucător la nivel național, are cel mai difersificat portofoliu de produse și servicii și este prezent cu preponderență în centrele comerciale, cu 24 de agenții dintre cele 25 pe care le deține la nivel național.