FacebookTwitterLinkedIn

Cu sediul în Londra, compania de packaging DS Smith anunță că a investit 90 de milioane de euro într-o fabrica de hârtie din Rouen (Franța). Prin această investiție compania își propune să reducă emisiile de carbon cu 99.000 de tone pe an.

Proiectul, potrivit reprezentanților companiei, face parte dintr-o serie de investiții cu scopul de a se reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 46% până în anul 2030 în Europa și America de Nord, subliniază platforma Esmmagazine.com.

„Fabrica de hârtie din Rouen se numără printre punctele centrale ale operațiunilor noastre din Europa”, subliniază Niels Flierman, manager în cadrul DS Smith.

DS Smith Packaging face parte din grupul DS Smith. Pe plan local, compania deține două fabrici de ambalaje, în Ghimbav și în Timișoara. Compania are în România peste 400 de angajați.

La nivel mondial, DS Smith operează în 34 de țări, având aproximativ 30.000 de angajați.