FacebookTwitterLinkedIn

Alibaba este cea mai mare firmă de e-commerce din China și a fost fondată de Jack Ma în urmă cu 15 ani, împreună cu câțiva prieteni. Fostul profesor de engleză de liceu nu este un specialist în tehnologie. În 2013, s-a retras din funcția de CEO al Alibaba, preferând să se dedice problemelor de mediu și educație din China.

Alibaba Group deține aproape 80% din vânzările online din China, țară cu aproximativ 600 milioane de utilizatori de interent.

Intrarea de vineri a companiei asiatice a reprezentat cea mai mare sumă obţinută vreodată la listarea unei firme pe bursa din Statele Unite. Grupul în care Jack Ma este în continuare unul dintre acționarii importanți este cotat la o valoare de piață de 167,6 miliarde de dolari, peste Amazon (SUA) şi Tencent Holdings (China).