FacebookTwitterLinkedIn

Pe laturi opuse ale Pământului și la doar câteva ore distanță, rachetele de la companiile de sateliți OneWeb și SpaceX au fost lansate săptămâna aceasta, fiecare livrând zeci de sateliți mici pe orbită joasă, relatează The Telegraph.

OneWeb, deținută de britanici, care a fost salvată de la faliment de către guvern anul trecut, a lansat 36 de sateliți în spațiu. 

La aproximativ 6.670 de mile distanță, compania SpaceX deținută de Elon Musk a lansat anul acesta 60 de sateliți pentru reţeaua de internet global Starlink de bandă largă, de la Cape Canaveral, din Florida.

Aceste lansări reprezintă ultima etapă a unei curse spațiale accelerate între cele două companii. Ambele doresc să acopere Pământul cu sateliți pentru a oferi legături în bandă largă către unele dintre cele mai îndepărtate zone de pe planetă.

Iar în această cursă spațială, SpaceX pare să fi câștigat un avans.

Fondată în 2012, compania OneWeb a fost un pionier în proiectarea și construcția de mega-constelații de sute de sateliți care ar putea furniza Internet de bandă largă la nivel global.

„OneWeb au fost inovatorii în lansarea unei mari constelații”, spune Marek Ziebart, profesor la University College London. Dar rețeaua Starlink, înființată anul trecut de Musk, are acum peste 1.300 de sateliți pe orbită, acoperind o mare parte din emisfera nordică.