Badea este președinte al Comisiei de buget din Camera Deputaților.
„Candidez pentru un rest de mandat de un an și ceva. Va fi o provocare să reușim ce ne-am planificat”, a afirmat Leonardo Badea. El a menționat mai multe obiective pe care le are, printre care reguli noi, moderne, adaptate și ferme pentru protecția consumatorilor pentru servicii financiare nebancare, susținerea dezvoltării fiecăreia dintre cele trei piețe, alinierea la legislația europeană, activitate transparentă.
Parlamentarii au votat revocarea din funcția de președinte ASF a lui Negrițoiu
Leonardo Badea îl va înlocui pe Mișu Negrițoiu care a fost revocat din funcție de Parlament în data de 11 mai.
Comisiile de buget, finanțe și bănci l-au validat, de asemenea, pe Ovidiu Răzvan Wlassopol pentru funcția de prim-vicepreședinte al ASF, membru executiv. S-au înregistrat cinci voturi împotrivă și șase abțineri.
Propunerile urmează să fie supuse votului plenului Parlamentului.