FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană (CE) va sprijini fermierii afectaţi de importurile de cereale şi oleaginoase ieftine din Ucraina şi de faptul că ei nu mai putut să-şi exporte produsele, a anunţat, joi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, precizând că în România au intrat aproape 3 milioane de tone de astfel de produse.

Acest conflict de la graniţa României a schimbat multe lucruri. Din nefericire, toate în rău, dar nu ne aşteptam ca în domeniul agriculturii să avem şi motive de îngrijorare. De aceea, la şedinţa Consiliului de Miniştri din data de 30 ianuarie, împreună cu cinci state, cu cinci miniştri din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia şi iată şi noi, am prezentat o informare care detalia situaţia existentă în ţările aflate în proximitatea conflictului şi am ajuns cu toţii la concluzia că este nevoie să se intervină din partea Comisiei Europene cu instrumentele necesare, în aşa fel încât să-i susţină pe fermieri afectaţi. Sunt fermieri afectaţi din cauza faptului că, pe de o parte, n-au putut să-şi exporte cantităţile de produse pe care le-au obţinut, ştiindu-se că în bazinul Mării Negre sunt trei ţări importante din punct de vedere al exportului şi anume Rusia, Ucraina şi România“, a precizat Daea, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul a explicat că din cauza conflictului din Ucraina au fost blocate căile de comercializare, iar cereale au rămas în ţară, în timp ce aproape 3 milioane de tone de cereale au ajuns în România, la preţuri mult mai mici, afectând astfel fermierii autohtoni.

Petre Daea afirmă că a găsit înţelegere la CE precum şi din partea comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, faţă de situaţia în care se află ţările care se află în proximitatea conflictului.

România, ca principal exportator de cereale din bazinul Mării Negre al UE, a fost afectată puternic de conflictul din Ucraina, care a dus la schimbări semnificative în comerţul cu cereale şi a permis ca volume importante de mărfuri să intre în ţară fără controale fitosanitare.