
Comisia Europeană a anunţat luni un nou acord cu Statele Unite referitor la transferul transatlantic de date, pentru a pune capăt incertitudinii juridice care afectează mii de companii care transferă date cu caracter personal peste Atlantic.
Cu toate acestea, anunţul a fost imediat criticat de grupul non-profit NOYB, condus de activistul pentru confidenţialitate Max Schrems, care a spus că va contesta acordul, transmite Reuters.
Comisia Europeană şi Statele Unite au făcut eforturi pentru a ajunge la un nou acord, după ce instanţa supremă a Europei a anulat două pacte anterioare, care stăteau la baza transferului de date cu caracter personal peste Atlantic pentru servicii, de la infrastructura cloud la salarizare şi servicii bancare.
Executivul UE a spus că măsurile luate de Statele Unite au asigurat un nivel adecvat de protecţie a datelor cu caracter personal ale europenilor transferate peste Atlantic pentru uz comercial.
Acesta a spus că noile garanţii obligatorii, cum ar fi aceea care limitează accesul serviciilor de informaţii americane la datele UE la ceea ce este ”necesar şi proporţional” şi înfiinţarea unei Curţi de revizuire a protecţiei datelor pentru europeni, abordează preocupările ridicate de instanţa supremă a Europei.
Comisarul pentru Justiţie al UE, Didier Reynders, s-a declarat încrezător și a precizat că va respinge orice contestaţie juridică.