În contextul războiului din Ucraina, inițiativele Comisiei Europene vizează sectorul cărnii de porc, acordarea de ajutoare publice și de stat, similare celor din perioada pandemiei de COVID-19, dar și o finanțare suplimentară de 500 de milioane de euro din care România ar putea să primească aproximativ 25 de milioane de euro.
Achim Irimescu, membru al reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană și fost ministru al Agriculturii, a declarat pentru Radio România Actualități că, în actualul context, este nevoie de acordarea unui sprijin companiei Azomureș, în producția de îngrășământe.
Achim Irimescu: „Azomureș are nevoie de sprijin pentru că absolut, gazul care este principalul produs pentru obținerea îngrășămintelor asortate, este foarte scump, s-a scumpit şi de trei ori și atunci este nevoie de sprijin pentru că acest sprijin se regăsește sigur, în final, la fermier”.
Luni, 21 martie, Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, participă la Consiliul pentru Agricultură și Pescuit de la Bruxelles.