Comisia Europeană a lansat primul Plan european privind locuințele la prețuri accesibile, un set amplu de măsuri menite să răspundă crizei locative care afectează milioane de cetățeni din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al executivului comunitar.
Inițiativa vine în contextul în care, în ultimii zece ani, prețurile locuințelor au crescut cu peste 60%, iar chiriile cu peste 20%, amplificând dificultățile de acces la locuințe decente și influențând negativ mobilitatea forței de muncă, accesul la educație, formarea familiilor și, în ansamblu, competitivitatea economică și coeziunea socială a UE.
Planul Comisiei se concentrează pe creșterea ofertei de locuințe, stimularea investițiilor și a reformelor, reglementarea închirierilor pe termen scurt în zonele aflate sub presiune locativă și sprijinirea categoriilor cele mai vulnerabile. „Locuința nu este doar o marfă. Este un drept fundamental”, a subliniat comisarul european pentru energie și locuințe, Dan Jørgensen, care a precizat că obiectivul este mobilizarea tuturor resurselor disponibile pentru ca locuințele să devină mai accesibile.
Printre măsurile-cheie se numără dezvoltarea unei Strategii europene pentru construcția de locuințe, menită să crească productivitatea și inovația în sectorul construcțiilor și renovărilor, precum și promovarea Noului Bauhaus European, care susține proiecte durabile, accesibile și de înaltă calitate în mediul construit. Totodată, normele revizuite privind ajutoarele de stat vor permite statelor membre să sprijine mai ușor financiar locuințele sociale și cele la prețuri accesibile.
Comisia va colabora cu autoritățile naționale, regionale și locale pentru simplificarea procedurilor de planificare și autorizare, considerate un obstacol major în creșterea ofertei de locuințe. În paralel, este pregătită o inițiativă legislativă privind închirierile pe termen scurt, destinată zonelor afectate de stres locativ.
La nivel financiar, executivul european a mobilizat deja 43 de miliarde de euro pentru investiții în locuințe și anunță continuarea sprijinului în cadrul viitorului buget multianual al UE. De asemenea, va fi creată o platformă paneuropeană de investiții, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții și instituții financiare naționale și internaționale.
Planul vizează în mod special tinerii, studenții, lucrătorii esențiali, persoanele cu venituri mici și alte grupuri vulnerabile, prin investiții în locuințe sociale și studențești și prin soluții pentru combaterea fenomenului persoanelor fără adăpost, bazate pe principiul „locuința pe primul loc”.
Implementarea va fi susținută de o Alianță europeană pentru locuințe, care va reuni statele membre, orașele, regiunile, instituțiile UE, furnizorii de locuințe, partenerii sociali și societatea civilă. Comisia Europeană va prezenta un raport de progres înainte de finalul actualului mandat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.