FacebookTwitterLinkedIn

Purtarea măștii și limitarea reuniunilor sunt câteva dintre măsurile care ar putea fi reintroduse în perioada următoare pentru a se estompa răspândirea virusului SARS CoV-2.

„Ultimii doi ani au demonstrat că UE se poate confrunta cu un nou val de îmbolnăviri cu COVID-19, ce coincide cu revenirea din concedii, cu redeschiderea şcolilor şi scăderea temperaturilor”, menţionează executivul comunitar într-un raport asupra modului în care statele UE trebuie să se pregătească pentru a răspunde unei noi înmulţiri a cazurilor de COVID-19 ce ar putea surveni toamna aceasta şi iarna ce vine, notează agenția EFE.

În plus, se arată în raportul instituției europene, că este probabil ca, cităm „UE să se confrunte cu un sezon cu o circulaţie activă a altor virusuri respiratorii, inclusiv gripa”, ceea ce va presupune „o provocarea pentru sistemele de sănătate naţionale deja suprasolicitate”.

În acest context, Comisia Europeană recomandă statelor membre să continue campaniile de vaccinare „folosind vaccinurile în prezent disponibile pentru a reduce spitalizările, îmbolnăvirile grave şi decesele”, iar pentru momentul când vor fi disponibile vaccinurile adaptate variantelor coronavirusului să se „dezvolte programe naţionale de vaccinare care să descrie ce vaccinuri trebuie folosite pentru anumite grupuri de populaţie”, dând prioritate celor din categoriile de risc, precum vârstnicii, persoanele cu comorbidităţi sau cele imunodeprimate.

Pe lângă vaccinare, executivul comunitar subliniază şi importanţa „măsurilor non-farmaceutice” pentru stoparea pandemiei, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor. „Dacă astfel de măsuri se aplică înaintea sau la începutul următorului val, impactul lor va fi mai mare. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de reintroducerea unor măsuri non-farmaceutice în lunile următoare”, avertisează Comisia Europeană.

Joia trecută, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat vaccinurile anti-COVID-19 produse de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna care au fost adaptate pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, varianta coronavirusului SARS-CoV-2 devenită dominantă în această perioadă în Europa.