FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană va găzdui joi lansarea unei noi iniţiative menite să faciliteze accesul la sprijin sub formă de împrumuturi pentru statele membre ale Uniunii Europene care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina, indică un comunicat al executivului comunitar.

Această iniţiativă, intitulată Instrumentul EastInvest (EastInvest Facility), se află în centrul strategiei pentru regiunile estice ale UE care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina, adoptată săptămâna trecută de Comisie pentru a ajuta aceste regiuni să facă faţă provocărilor cu care se confruntă ca urmare a războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, notează Agerpres.

Instrumentul EastInvest va fi o platformă de finanţare specifică pentru regiunile estice ale UE, care va reuni Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Nordică de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi băncile naţionale de promovare din nouă state membre: Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Aceasta va facilita accesul promotorilor de proiecte privaţi şi publici din regiunile estice ale UE la împrumuturi şi la sprijin consultativ pentru a-şi stimula economiile, a dezvolta comerţul şi a spori securitatea.

Cele patru instituţii financiare participante estimează că mecanismul va furniza cel puţin 28 de miliarde de euro sub formă de investiţii private şi publice în regiunile respective.

Instituirea unei platforme specifice va permite o mai bună coordonare între investitorii relevanţi şi va asigura o complementaritate şi sinergii ridicate ale intervenţiilor lor în regiunile frontaliere estice.

De asemenea, EastInvest va contribui la coordonarea acordării de împrumuturi şi de sprijin consultativ, inclusiv autorităţilor publice locale, în regiunile frontaliere estice. Acesta va aborda nevoile de investiţii identificate în strategiile de dezvoltare ale regiunilor care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina prin acordarea de sprijin specific sub formă de împrumuturi de către instituţiile participante.

Iniţiativa EastInvest va fi lansată în cadrul unui eveniment la nivel înalt găzduit la Bruxelles de vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru coeziune şi reforme Rafaelle Fitto, în cadrul căruia BEI şi celelalte instituţii financiare internaţionale şi bănci naţionale de promovare vor semna declaraţia de intenţie privind noul instrument.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.