FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană discută cu giganţii OpenAI şi Anthropic despre accesul la modelele lor de inteligenţă artificială, a anunţat Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Executivului comunitar.

Bruxelles-ul salută angajamentul proactiv al OpenAI, inclusiv intenţia sa de a acorda acces la noul său model AI, a declarat Thomas Regnier, adăugând că au avut patru sau cinci întâlniri între reprezentanţii Comisiei şi cei ai Anthropic, deşi nu s-a ajuns la o concluzie privind un posibil acces la modelele sale AI, potrivit Reuters.

„Cu una (OpenAI), am avut o ofertă proactivă pentru a ne acorda acces la companie. Cu cealaltă (Anthropic), am avut discuţii utile deşi nu suntem încă la stadiul la care putem să speculăm sau nu privind un potenţial acces”, a declarat Regnier la o conferinţă de presă.

Luni, OpenAI a confirmat că va acorda Uniunii Europene acces la noul său model cibernetic, dar Anthropic încă analizează dacă va acorda blocului comunitar acces la modelul său de inteligenţă artificială Mythos.

Partenerii europeni vor obţine acces la GPT-5.5-Cyber, o versiune a celui mai recent model AI al OpenAI, a precizat compania americană. Anunţul vine la o lună după ce Anthropic a prezentat propriul model, Mythos, sporind temerile privind atacurile cibernetice.

Experţii în securitate cibernetică avertizează că Mythos prezintă provocări semnificative pentru industria bancară şi pentru actualele sale sisteme tehnologice, ceea ce a provocat o serie de avertismente din partea organismelor de reglementare şi decidenţilor care au participat la reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internaţional. Mai multe bănci americane au primit deja acces la modelul Mythos, în timp ce restul industriei încearcă să recupereze decalajul.

Iniţial, Anthropic a oferit acces la modelul Mythos partenerilor din iniţiativa sa Project Glasswing şi pentru alte aproximativ 40 de organizaţii care pun la punct sau întreţin infrastructură software critică.

Gigantul bancar american JPMorgan Chase, care face parte din iniţiativa Glasswing, a fost singura bancă despre care Anthropic a declarat în mod public că are acces la modelul Mythos, deşi rivala Bank of America a făcut parte din Glasswing încă de la început şi a testat tehnologia Mythos la nivel intern, au declarat pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

Alte bănci din SUA au declarat recent că li s-a acordat acces la modelul Mythos, deoarece autorităţile de reglementare se grăbesc să examineze riscurile la adresa securităţii cibernetice pe care le ridică noul model de inteligenţă artificială (IA).

Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a cerut ca toate instituţiile să aibă acces la modelul de inteligenţă artificială Mythos al Anthropic pentru a asigura un mediu concurenţial echitabil şi a evita utilizarea abuzivă a acestuia.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.