FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană a demarat o procedură de infringement împotriva României, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei și Austriei, trimițând scrisori oficiale de punere în întârziere, cerându-le să remedieze deficiențele în transpunerea Directivei 2008/98/EC privind deșeurile, așa cum a fost modificată de Directiva (UE) 2018/851/EU.

Directiva revizuită impune obiective obligatorii pentru reciclarea și pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor municipale și solicită îmbunătățirea sistemelor de gestionare a deșeurilor și a eficienței utilizării resurselor în statele membre.

Termenul limită pentru transpunerea Directivei (UE) 2018/851 în legislația națională a expirat în iulie 2020, iar statele membre în cauză nu au transpus-o corect până în prezent, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

România se numără printre țările vizate, iar deficiențele legislative identificate includ aspecte legate de încetarea statutului deșeurilor, responsabilitatea extinsă a producătorului, derogări de la împărțirea responsabilității financiare și măsuri pentru prevenirea generării de deșeuri.

Aceste state membre au acum două luni la dispoziție pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate. În absența unui răspuns adecvat, Comisia Europeană ar putea emite un aviz motivat, continuând demersurile pentru asigurarea respectării normelor europene privind gestionarea deșeurilor.