FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiarizate cu chestiunea.

Potrivit surselor citate de Reuters, procesul ar putea fi lansat în următoarele zile.

Taxa germană este o moştenire a crizei energetice europene care a atins apogeul în 2022, după ce Moscova a redus fluxurile de gaze către Europa şi o explozie subacvatică a închis conducta Nord Stream din Rusia către Germania, rută care asigura 15% din importurile de gaze ale Europei.

Pentru a recupera miliardele de euro pe care le-a cheltuit pentru cumpărarea de gaz non-ruse la preţuri ridicate, pentru a-şi umple rezervoarele de stocare, Germania a introdus ceea ce a numit ”o taxă de neutralitate” pentru vânzările de gaze către vecinii săi.

Taxa suplimentară s-a triplat de când a fost introdusă în octombrie 2022, iar unele guverne au criticat-o pentru că este în contradicție cu regulile pieţei unice a UE care interzic orice tarif pentru comerţul dintre ţările blocului.

”Rămânem în legătură cu autorităţile germane în această chestiune, inclusiv la nivel politic… nu facem speculații cu privire la posibila lansare a procedurilor de încălcare a dreptului comunitar”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.

Procedura oficială a UE începe cu o notificare prin care se solicită informaţii, urmată de o solicitare de a se conforma legislaţiei UE, înainte ca dosarul să fie trimis Curţii Europene de Justiţie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania