FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană ar putea renunța la propunerea de plafonare a prețurilor gazelor rusești, din cauza opoziției Ungariei, Slovaciei și Austriei. 

The Guardian a consultat un draft al proiectului care urmează să fie prezentat în această săptămână de către Comisia Europeană, iar în forma actualizată nu se regăsește propunerea de a plafona prețul plătit pentru gazele din Rusia. 

Președinta Comisiei Europene este așteptată miercuri pentru a prezenta forma actualizată a planului de atenuare a crizei energetice.

Vezi și Belgia cere plafonarea tuturor preţurilor angro la gaze, nu doar pentru importurile din Rusia.

Cel mai probabil, Comisia Europeană urmează să propună o impozitare a profitului ”în exces” realizat de companiile din sectorul energetic care operează pe teritoriul UE, arată The Guardian. În cazul acesta, plafonul de profit ar fi separat pentru firmele care produc energie electrică din alte surse decât gaze sau cărbune.

Vezi și Premierul Norvegiei respinge din nou ideea UE de plafonare a prețului gazelor.