FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane de euro acordat de statul român companiei aeriene TAROM.

Astfel, Comisia Europeană anunță că a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane de euro (473,69 milioane de lei). Măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.

La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei TAROM. Planul de restructurare stabileşte un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor TAROM, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere a costurilor.

În iulie 2021 Comisia a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea TAROM ar fi în concordanţă cu normele UE privind ajutoarele de stat. În cursul investigaţiei aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de iniţiere a procedurii.

În prezent, măsurile de restructurare notificate includ următoarele: anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane de euro (246,19 milioane de lei) corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente, şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane de euro (227,50 milioane de lei). 

Comisia a evaluat măsurile în temeiul Orientărilor sale pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate și a constatat că cele aplicate de România respectă normele UE privind ajutoarele de stat.