O admir de mult pe Ecaterina Aguiar-Lucander, pentru modul elegant și subtil în care reușește să aducă un mare plus în lumea artei – cel mai recent demers al său se numește Eva Foundation și trebuie neapărat să îi faceți o vizită (prima dintre multe, sunt sigură).
Pe strada Clopotarii Vechi, într-o vilă veche superb restaurată, se află un proiect de suflet al Ecaterinei Aguiar-Lucander, o voce din ce în ce mai puternică în universul global al artei: Eva Foundation, o inițiativă care s-a născut pentru a celebra arta creată de femei. Iar expoziția inaugurală se numește „Sirens” și articulează feminismul atât ca practică artistică, precum și ca instrument critic de interpretare a artei.

Înainte ca persoanele conservatoare (așa ca mine) să spună (așa cum poate aș fi spus și eu înainte să văd expoziția): „Ah, alte lucrări ale unor artiste care urăsc bărbații”, vreau să vă spun că nu este absolut deloc așa.
Elegantă, impecabilă și pasionată ca de obicei, Ecaterina mi-a făcut onoarea și bucuria de a fi ghidul meu într-o incursiune printre toate lucrările expuse. Ba, mai mult, mi-a amintit despre o conversație a noastră din urmă cu câțiva ani, în care tema a fost „Frumosul în arta modernă”, temă care a inspirat-o în curatorierea expoziției „Sirens”.



Pe lângă bucuria evidentă de a afla de la Ecaterina că am avut și eu o contribuție la mecanismul ei de gândire care a stat la baza „Sirens”, sunt foarte surprinsă și încântată să mărturisesc cât de mult mi-a plăcut, m-a bucurat, m-a liniștit, m-a pus pe gânduri și m-a trimis înapoi în copilărie această expoziție.
Tot de la Ecaterina am aflat despre Hedda Sterne, artistă născută în România și care apoi și-a creat un nume în America, unde lucrările ei sunt acum expuse la The Art Institute of Chicago, Carnegie Museum of Art, Pittsburgh, The National Gallery of Art, Washington, D.C., The Metropolitan Museum of Art, Whitney Museum of American Art și Museum of Modern Art, New York. Reprezentantă a curentului suprarealist, apropiată a celebrei Peggy Guggenheim, a trăit 100 de ani și a creat lucrări care te „bântuie” multă vreme după ce nu le mai ai sub ochi. Bucureștiul este privilegiat să găzduiască, în cadrul „Sirens”, lucrarea „New York”, VIII, precum și „Untitled (Tondo)”, o lucrare din 1973, în care Hedda a pus parcă toată lumina adunată în East Hamptons, unde a creat mare parte din opera sa. Neapărat căutați fotografia „The Irascibles”, o imagine celebră publicată în revista Life, în 1951. Sunt adunați acolo majoritatea reprezentanților curentului abstract în artă – toți bărbați. Și Hedda. Plutind parcă deasupra tuturor, își arogă natural și regal locul în arta mijlocului de secol.


Sunt multe lucrările expuse la Eva Foundation despre care, cu minuscula mea cunoaștere a artei de secol 20 și 21, aș putea totuși să scriu pagini întregi, având în vedere că nu a fost una care să mă lase indiferentă. Dar îmi doresc să le descoperiți și să le simțiți, așa că vă las cu Hedda Sterne și în compania cuvintelor Ecaterinei Aguiar-Lucander: „Fundația Eva este o celebrare a artei realizate de femei. În timp ce recunoaște și valorifică munca artistică, expoziția este în mod simultan o provocare adresată privitorului: aceea de a chestiona structurile de gândire pe care fiecare dintre noi le poartă cu sine”.