FacebookTwitterLinkedIn

Color Smart și-a bugetat pentru 2023 o cifră de afaceri de peste patru milioane de euro, cu 35% mai mare față de rezultatul din acest an, și investiții de 500.000 de euro.

„Estimăm ca în anul 2023 să atingem o cifră de afaceri de aproximativ 4,2 milioane euro. În 2022 am avut o creștere de aproximativ 25%, iar pentru 2023 ne așteptăm la o majorare de 35%”, a declarat Cătălina Trupșor, fondator și CEO al Color Smart Distribution.

În 2023, compania a alocat un buget de investiții de 500.000 de euro, iar o parte din fonduri vor fi folosite pentru relocarea magazinului din Constanța.

Totodată, compania vizează extinderea sistemului de distribuție și a rețelei de magazine cu showroom-uri în orașe precum Buzău, Hunedoara, Târgu-Jiu și Petroșani, Suceava- Botoșani și Iași.

Compania este importator și distribuitor în România și Republica Moldova al vopselurilor Novacolor, Color Smart și Pittsburgh Paints.