Cautare




, Staff

Macroeconomie |
|

Colliers: Reforme structurale care să sporească rata de activitate a populației și două autostrăzi, pe axele nord-sud/est-vest, ar duce la o creștere economică explozivă și de durată

În primul trimestru al acestui an, au fost închiriați 73.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice moderne, din care două treimi în București și restul în zone din vestul țării, conform unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară Colliers International Romania.
Ploieşti West Park

Cea mai atractivă zonă pentru piața de spații de depozitare, în afara Capitalei, este regiunea de vest a țării, din punctul de vedere al cererii, al distanței față de punctele vamale și al parcurilor industriale existente.

Pentru realizarea studiului au fost alese 30 de orașe din România, care au fost judecate din prisma atractivității pentru activitățile de depozitare și pentru cele de producție. În realizarea acestei analize cuprinzătoare au fost folosiți mai mulți indicatori, printre care distanța față de punctele vamale, diverse serii de date privind forța de muncă (cum ar fi salariile, vârsta, potențialul neutilizat), calitatea transportului local, parcurile industriale existente.

Bucureștiul nu a fost considerat drept un criteriu în sine: având în vedere ponderea semnificativă pe care Capitala o are în consumul privat la nivel național, s-ar fi aflat, cu siguranță, pe primul loc pentru spații de depozitare.

Astfel, orașele din care tranzitul către punctele vamale principale (Nădlac, Borș, Giurgiu) este cel mai scurt sunt Arad, Timișoara, Alba-Iulia, Oradea, Sibiu.

Pe de altă parte, cea mai mare disponibilitate a forței de muncă se regăsește în afara Arcului Carpatic, în orașe din zona Moldovei și din sudul țării: Iași, Suceava, Craiova, Bacău, Galați.

Nu în ultimul rând, orașele cu cea mai mare suprafață cumulată a parcurilor industriale, administrate în cea mai mare parte de către autoritățile locale, sunt Ploiești, Cluj-Napoca, Brașov, Oradea și Sibiu.

Deloc surprinzător, zonele centrale și vestice din interiorul Arcului Carpatic sunt, în general, cele mai atractive pentru companiile care au legături comerciale cu Europa Occidentală. Posibilii angajați se află, însă, în alte zone ale țării, iar România se confruntă și cu o mobilitate internă destul de redusă a forței de muncă. Spre exemplu, doar județele Iași și Suceava au împreună a șaptea parte din totalul persoanelor angajabile la nivel național, din calculele noastre. Reforme structurale care să sporească rata de activitate a populației și două autostrăzi, pe axele nord-sud/est-vest, ar putea duce la o creștere economică explozivă și de durată”, a declarat Silviu Pop, Head of Research al Colliers International Romania.

Apetitul pentru dezvoltări industriale în vestul țării este influențat de cererea crescută din această zonă. Suprafața totală închiriată în primul trimestru a fost de aproximativ 73.000 de metri pătrați de spații logistice moderne, cea mai mare cerere fiind înregistrată în Capitală – 66%, iar restul de 34% în Cluj-Napoca (22%), respectiv Timișoara (12%).

Cu toate că activitatea de închiriere din primul trimestru a fost mai scăzută față de cea din aceeași perioadă din 2017, există suficiente elemente care să susțină un optimism moderat și ne așteptăm ca, până la finalul anului, cererea de spații industriale moderne să accelereze simțitor. De asemenea, se va accentua tendința chiriașilor, mai ales a celor din zona de retail și a comerțului online, de a dezvolta propriile spații de depozitare, din care anumite suprafețe pot fi ulterior subînchiriate”, au mai spus reprezentanții Colliers.

În ceea ce privește chiriile, punctul de plecare s-a menținut în jur de 4 euro/mp în zona Bucureștiului.

Conform datelor Colliers International, rata scăzută de neocupare, cererea din partea chiriașilor și majorarea costurilor cu forța de muncă cu peste 10% vor pune presiune asupra chiriei cel puțin pentru următoarele trimestre.

 

Foto: Ploiești West Park

În primul trimestru al acestui an, au fost închiriați 73.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice moderne, din care două treimi în București și restul în zone din vestul țării, conform unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară Colliers International Romania.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii