
Luna iulie a marcat pe piața rezidențială din București un record al ultimilor 14 ani în ceea ce privește suprafața totală utilă autorizată, de 350.000 mp, ceea ce echivalează cu aproape 7.000 apartamente, arată datele Colliers.
Creșterea puternică a suprafețelor autorizate în trimestrul al treilea a anulat scăderea din prima parte a anului, astfel că la nouă luni sunt înregistrate cu doar 1% mai puține unități autorizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
„Dacă în prima jumătate a anului, în București, autorizațiile au scăzut cu o treime față de anul trecut, trimestrul al treilea a adus creșteri importante. Numărul record de metri pătrați autorizați nu înseamnă însă că toate aceste proiecte se vor și construi, dar reprezintă o măsură a încrederii pe care dezvoltatorii o au în piața rezidențială. Astfel, anul acesta ne așteptăm în continuare la un record de livrare, chiar dacă cererea s-a înscris pe un trend descendent începând cu luna martie”, punctează Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Pentru comparație, în 2019 și în 2020, în București media lunară a suprafeței autorizate a fost de 127.000 mp, echivalentul a aproape 2.500 apartamente, pe când în 2021 suprafața autorizată medie lunară a crescut la 139.000 mp, echivalentul a aproape 2.800 apartamente. În primele nouă luni ale acestui an, pe fondul revenirii puternice din trimestrul al treilea, media lunară a suprafețelor autorizate a crescut la 156.000 mp sau echivalentul a aproape 3.100 apartamente.
În Ilfov, în primele nouă luni ale anului, suprafața autorizată a scăzut cu 6% față de perioada similară a anului trecut, trendul fiind invers față de București. Clujul a înregistrat o creștere de 4% a suprafeței autorizate pentru clădiri rezidențiale în primele nouă luni din an, în Iași s-a înregistrat o creștere de 3%, iar în Timișoara suprafețele autorizate au scăzut cu 5% în aceasta perioadă.

„Deși situația autorizațiilor s-a îmbunătățit semnificativ față de prima parte a anului, ne așteptam ca ritmul livrărilor din anul următor să încetinească, pe fondul scăderii cererii, plus că și costurile de construcție se mențin ridicate, aspect ce contribuie la o precauție suplimentară din partea dezvoltatorilor. Pipeline-ul consistent de proiecte autorizate face însă foarte puțin probabil un șoc în zona ofertei în perioada următoare”, completează Gabriel Blăniță.
Dezvoltatorii din segmentul rezidențial rămân interesați cu precădere de zonele din afara Bucureștiului, unde oferta de terenuri este mai consistentă, prețurile sunt mai mici și autorizațiile se obțin în general cu mai puține dificultăți, mai arată datele Colliers.
Creșterea dobânzilor, inflația care diminuează puterea de cumpărare, dar și creșterea costurilor de construcție se adaugă la incertitudinile care afectează perspectivele pe termen scurt. Cu toate acestea, primele nouă luni ale anului au adus o creștere a volumului de construcții rezidențiale cu cca. 5%, pe când valoarea acestor lucrări a crescut cu peste 30%, ceea ce ilustrează creșterea costurilor pe acest segment.