Cele 224 de loturi au strâns un total 1.117.300 de lire sterline, estimarea maximă de dinainte de vânzare fiind de doar 415.300 de lire sterline.
Organizată de casa de licitații Bonhams la Londra, pe Bond Street, în data de 4 octombrie, licitația a avut loc o dată cu aniversarea a exact 50 de ani de la prima apariție a legendarului actor ca Agentul 007, și a inclus, printre altele, ceasul special creat de brandul Omega pentru Sir Roger Moore și multe alte obiecte personale ale acestuia, din perioada James Bond.

Colecția a fost scoasă la vânzare la cinci ani de la moartea actorului, direct de către familia lui Sir Roger Moore, într-o licitație care a durat aproape zece ore. Lotul de top a fost o colecție de 20 de ceasuri de mână Swatch 007 într-o cutie de prezentare dedicată lui Sir Roger Moore, pentru a comemora cea de-a 40-a aniversare a personajului James Bond, care s-a vândut pentru 76.000 de lire sterline, față de o estimare inițială de 10.000 – 20.000 de lire sterline.

Deși a interpretat multe alte roluri memorabile – cum ar fi cel al lui Simon Templar în „Sfântul” – Sir Roger Moore este sinonim cu imaginea lui James Bond, o emblemă a eleganței britanice, pe care actorul l-a interpretat într-un număr record de șapte filme, mai multe decât orice alt actor principal din serie, începând cu Live and Let Die (1973) și până la A View to a Kill (1985).
„Nu a existat niciodată un actor Bond care să fi scos la vânzare atât de multe articole personale. Este o ocazie unică,” spuneau reprezentanții casei de licitații la momentul anunțului inițial privind licitația. „Sir Roger Moore a fost o legendă a ecranului de argint, care a strălucit în rolul lui 007, iar amploarea imensă a moștenirii sale s-a reflectat clar în această vânzare excepțională. A fost o adevărată onoare să ne fie încredințată colecția personală a lui Sir Roger de către familia Moore și suntem încântați de răspuns. După cum a arătat această licitație de 9 ore, nimeni nu o face mai bine,” a comentat Harvey Cammell, director global Bonhams, Valuations & Private Collections, la încheierea vânzării care a atras cumpărători din întreaga lume.


Printre obiectele notabile din colecție se numără costumul alb de schi al lui Sir Roger Moore din A View to a Kill, care s-a vândut cu 28.200 GBP (estimare: 15.000 GBP – 25.000 GBP) și o ediție specială Omega 50 Years of 007 Seamaster, care s-a vândut la 57.600 GBP (estimare: 20.000 GBP). – 30.000). Acesta a fost creat special pentru a sărbători 50 de ani ai francizei, în 2012, iar acum a fost vândut la aniversarea a 50 de ani de la primul rol al lui Roger Moore ca Bond.
Omega a lansat mai multe versiuni ale ceasului Seamaster Diver 300M de-a lungul anilor, dedicate lui James Bond, dar modelul vândut în cadrul licitației este unul dintre cele foarte speciale. Limitat la 11.007 de exemplare, ceasul purtat de Moore a fost numărul 3.113 și poartă un mesaj special, înscris pe clema brățării din oțel inoxidabil: „Pentru Roger, cu dragoste de la Michael și Barbara” (Michael G. Wilson și Barbara Broccoli, producătorii seriei).
Cu o carcasă din oțel de 41 mm, lunetă rotativă unidirecțională din ceramică neagră, ceasul este prevăzut cu supapă de evacuare heliu în dreptul orei 11. Sub cristalul de safir rezistent la zgârieturi se află un cadran negru decorat cu un model diagonal pe care scrie „007”. Ceasul este personalizat și pe spate, unde este gravată o țeavă de pistol, iar pe rotor poate fi observat un glonț. Catalogul a inclus încă un cronograf automat cu triplu-calendar Omega Speedmaster Automatic, vândut pentru 61.400 de lire (estimare: 5.000 – 7.000 GBP).


Costumul de seară din mohair Douglas Hayward, realizat pentru Sir Roger Moore în A View To A Kill (1985), a scos din buzunarele actualului deținător 25,600 de lire. Un alt costum, despre care se crede că este făcut de Angelo Roma pentru Sir Roger Moore în The Spy Who Loved Me (1977), a fost vândut pentru 23.000 de lire sterline (estimare: 20.000 – 30.000 GBP). O haină Chesterfield din cașmir bleumarin realizată pentru Sir Roger Moore în Live And Let Die (1973), a fost adjudecată pentru 19.200 de lire sterline, un preț dublu față de cel estimat.
Cu un preț de patru ori mai mare decât cel estimat, pașaportul britanic utilizat de Sir Roger Moore între 1991-2001 a fost vândut cu 12.200 GBP. Sume de aproape 20-30 de ori mai mari decât estimările au fost obținute pentru obiecte precum afișul filmului Octopussy (1983), vândut cu 14.100 de lire (estimare: 500 – 700 GBP) sau setul de table aparținând lui Sir Roger Moore, vândut cu 15.400 de lire (estimare: 300 GBP – 500 GBP), despre care se spune că era folosit de actor pe platoul de filmare, împotriva lui Albert „Cubby” Broccoli, cu care juca pe mize mari.

„Întotdeauna am știut că tatăl nostru este popular, dar niciodată nu ne-am gândit cât de mult a fost iubit. Suntem copleșiți de succesul incredibil al vânzării, care ne-a depășit pe toate așteptările și suntem încântați să împărtășim moștenirea sa cu fanii săi. Vrem să mulțumim lui Bonhams pentru munca lor neobosită. Au pus dragoste, grijă și pasiune în această vânzare. Suntem cu adevărat recunoscători tuturor celor care au participat,” a declarat Geoffrey Moore, fiul lui Sir Roger Moore, care a reamintit că o parte din încasările de la licitație va merge către Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care l-a numit pe Moore ca ambasador al bunăvoinței încă din 1991.
Foto: Bonhams