FacebookTwitterLinkedIn

Camera Deputaților a adoptat Codul Urbanismului, o reformă care unifică 21 de acte normative ce promit digitalizare, termene mai scurte și reguli unitare pentru construcții, reprezentând un jalon asumat de România prin PNRR. Documentul poate intra în vigoare în 15 zile după votul Senatului și promulgare.

Ministerul Dezvoltării anunță că noul cod introduce o platformă digitală națională pentru emiterea certificatelor de urbanism, avizelor și autorizațiilor de construire, printr-un ghișeu unic. Termenul de autorizare ar urma să scadă la aproximativ 65 de zile, față de 4–8 luni în prezent, iar studiile de fezabilitate vor putea fi realizate în două-trei săptămâni. Solicitările vor fi taxate unitar, într-o singură etapă.

Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că reforma este esențială pentru modernizarea cadrului legislativ și pentru îndeplinirea angajamentelor din PNRR: „Codul Urbanismului aduce simplificări substanțiale în domeniul construcțiilor, dar și rigoare și responsabilitate pentru instituțiile publice implicate. Digitalizăm procesele de avizare, legea oferă siguranță în amenajarea localităților și înseamnă 972 de milioane de euro din fonduri nerambursabile, pe care România nu le va pierde.”

În marile orașe, dezvoltatorii care construiesc peste 500 de unități locative vor contribui la infrastructura edilitară locală printr-o taxă destinată investițiilor în grădinițe, creșe și școli. Reglementările privind protejarea spațiilor verzi rămân neschimbate, a precizat ministerul.

Pentru mediul rural, codul simplifică avizarea unor construcții de mici dimensiuni, printr-o procedură de notificare cu termen de 15 zile. Garajele, pergolele, terasele acoperite, bucătăriile de vară și anexele de până la 50 mp vor putea fi realizate mai ușor, iar locuințele unifamiliale de până la 150 mp vor putea fi construite pe baza unor proiecte proprii sau proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile locale.

Pentru litoral, Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) impune elaborarea unei reglementări specifice în maximum un an și aprobarea acesteia în cel mult cinci ani.

În ceea ce privește planificarea urbană, termenele de avizare se reduc semnificativ: PUG-urile vor fi aprobate în 6–12 luni, PUZ-urile în aproximativ 7,5 luni, iar PUD-urile devin proceduri simplificate, cu termene de una-două săptămâni.

Studiile de fezabilitate, necesare construcţiilor, se vor putea realiza în 2-3 săptămâni în loc de 3-6 luni, cum este în prezent, conform unor indicatori stabiliţi de Ministerul Dezvoltării, iar, pe parcursul execuţiei lucrărilor, rămâne în vigoare proiectul tehnic. Cei care solicită autorizaţii de construire vor plăti o singură taxă pentru documente.

Codul introduce Registrul Național al Construcțiilor, noi reguli pentru certificarea firmelor din construcții și responsabilitate legală pentru proiectanți și specialiști. În București, începând cu 1 noiembrie 2028, toate certificatele de urbanism și autorizațiile de construire vor fi emise de Primăria Municipiului București, după transferul specialiștilor de la sectoare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.