De asemenea, la evenimentele private desfășurate în spaţii închise pot participa maximum 50 de persoane, iar la cele în aer liber – 100. Condiții similare se aplică și cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concertelor, fără a se depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, Hotărârea numărul 43, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică, transmite News.ro.
“Cele mai importante prevederi ale acestei hotărâri sunt:
– redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităţilor de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
– limitarea la nivel naţional a programului de funcţionare a teraselor între orele 06.00-24.00;
– creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spaţiu închis, respectiv 100 în spaţiu deschis;
-actualizarea listei ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat”, transmite News.ro.
De asemenea, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pot decide restricţionarea sau închiderea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate dacă incidenţa cumulată a cazurilor trece de pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
Organizarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea evenimentelor în aer liber sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
Însă CNSU a menţinut măsura privind suspendarea activităţii cluburilor, discotecilor şi a barurilor în interiorul clădirilor.