Ca măsură de precauție, însă au fost scoase din centrele de vaccinare dozele din lotul ABV2856, pentru care s-au semnalat probleme în Italia, au anunțat reprezentanții CNCAV într-un comunicat de presă.
Astfel, un număr de 4.257 de doze au fost retrase din centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova.
Totodată, autoritățile au anunțat că procesul de vaccinare va continua, astfel că persoanele care au făcut deja prima doză cu vaccin AstraZeneca, indiferent din ce lot ar proveni, au asigurat rapelul.
România a primit dozele de vaccin din lotul ABV2856 în data de 7 februarie. Acestea fac parte dintr-un lot mult mai mare, de 81.600 de doze. Dintre acestea, au fost utilizate un număr de 77.049 de doze. Ele au fost distribuite în județele: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui.