CNAS avertizează că finanțarea spitalelor și a medicamentelor compensate a ajuns la niveluri care pot genera blocaje în sistem, în lipsa unor corecții legislative și de tarifare.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în prezent și în anii anteriori, cele mai mari ponderi din bugetul FNUASS sunt direcționate către asistența medicală spitalicească și medicamentele compensate. Aproximativ 45% din fonduri merg către spitale, iar circa 33% către medicamente, ceea ce înseamnă că aproape 80% din buget este absorbit de aceste două categorii. CNAS avertizează că, în timp, în finanțarea acestor domenii au apărut dezechilibre care, dacă nu sunt corectate, pot genera consecințe semnificative pentru funcționarea sistemului: ,,În timp, în finanţarea celor două domenii au apărut însă dezechilibre care, necorectate, pot duce la consecințe semnificative”, semnalează CNAS.
Instituția precizează că, începând cu 2015, majorările salariale ale personalului din spitalele publice au fost acoperite prin intermediul CNAS, iar sumele utilizate anual au crescut atât ca valoare, cât și ca procent din fondurile alocate spitalelor. În prezent, finanțarea majorărilor salariale este egală cu finanțarea serviciilor medicale acordate pacienților internați, ceea ce creează un sistem dual care nu stimulează efectuarea de servicii medicale, distorsionează plata pe caz rezolvat și descurajează concurența între unități. CNAS lucrează la integrarea acestor majorări salariale în tarifele DRG, cu ajustarea corespunzătoare a tarifelor pentru serviciile spitalicești: ,,Acest sistem dual de finanţare a spitalelor publice nu încurajează efectuarea de servicii medicale în beneficiul pacienţilor, distorsionează plata pe caz rezolvat şi este totodată un factor de descurajare a concurenţei între unităţile medicale. Soluţia de corecţie la care se lucrează în prezent este introducerea finanţării majorărilor salariale în sistemul de plată pe caz rezolvat, cu creşterea corespunzătoare a tarifelor pentru serviciile medicale spitaliceşti”, subliniază CNAS.
În privința medicamentelor compensate, CNAS arată că valoarea acestora a crescut anual cu procente de până la 20%, ajungând ca în 2025 să fie de 2,5 ori mai mare decât în 2015. Menținerea unui asemenea ritm, arată CNAS, nu este sustenabilă, în condițiile în care veniturile FNUASS, provenite în principal din contribuțiile asiguraților, nu cresc similar. Peste 80% din valoarea medicamentelor acordate asiguraților o reprezintă medicamente inovative, deși cantitativ acestea sunt doar 48% din total: ,, O soluţie o reprezintă încurajarea prescrierii de medicamente generice şi bio-similare, mai ieftine, în locul celor inovative, în cazurile în care din punct de vedere medical acest lucru este posibil. Între versiunile generice/bio-similare ale medicamentelor şi cele originale nu există diferenţe clinice, de siguranţă sau de eficacitate, dar există diferenţe semnificative de preţ”, arată CNAS.
Instituția consideră necesară schimbarea normelor de stabilire a prețurilor medicamentelor și a criteriilor de includere pe lista de compensare. În caz contrar, România riscă să plătească medicamente tot mai scumpe pentru un număr tot mai mic de pacienți, până la punctul în care nu vor mai putea fi incluși pacienți noi în tratament.
Președintele CNAS, conf. univ. dr. Horațiu‑Remus Moldovan, respinge interpretările potrivit cărora instituția ar urmări restrângerea accesului la servicii sau medicamente: ,,Logica acestor soluţii nu este de a închide spitale sau de a restrânge accesul la medicamente, aşa cum vehiculează în mod eronat în spaţiul public unele persoane care nu cunosc aprofundat mecanismele de finanţare, ci exact opusul, de a stimula performanţa spitalelor, precum şi de a lărgi accesul la medicamente, în beneficiul pacienţilor. Este evident că, în condiţiile unor resurse financiare inevitabil limitate (CASS de 10%, faţă de circa 15% în Germania, de exemplu), maximul de beneficiu îl obţii dacă utilizezi cu eficienţă fiecare leu de care dispui”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.