Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) avertizează în privința posibilelor aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cele internaţionale, la orele de vârf.
“Aceste aglomerări se produc în condiţiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc sau pleacă multe curse internaţionale, iar valorile de trafic de pasageri sunt, în multe zile, echivalente celor din ultimul an prepandemic (2019). CNAB, Poliţia de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri şi controlul documentelor”, transmit reprezentanţii CNAB, citați de Agerpres.
Aceștia mai precizează că aglomerări se produc în continuare, la orele de vârf (în special dimineaţa devreme şi după amiaza) şi pe fluxul de plecări internaţionale. Şi aici, angajaţii aeroportului, ai agenţilor de handling şi ai companiilor aeriene, precum şi cei ai Poliţiei de Frontieră şi Brigăzii Antitero fac eforturi constante pentru a asigura fluenţa şi rapiditatea efectuării formalităţilor şi controalelor obligatorii.