Așa cum a anunțat pe pagina sa de facebook, Valentin Jucan difuzează în direct ședința publică a Consiliului Național al Audiovizualului (Vezi AICI: http://www.ustream.tv/channel/sedințe-cna-în-direct ). Astfel, li s-a permis și jurnaliștilor Antena 3 să filmeze audierea invitaților, deși cutuma este ca reporterii să filmeze doar trei minute, la începutul ședinței (pentru a capta câteva imagini de ilustrare, nu și discuțiile dintre membrii și reprezentanții radiodifuzorilor).
Discuțiile nu s-au limitat doar la subiectul emisiunilor Antena 3, a planurilor televiziunii pentru următorii nouă ani, ci au inclus diferite acuzații pe care membrii CNA și le-au adus.
Solicitarea a fost susținută de mai mulți reprezentanți ai televiziunii, printre care și Mircea Badea (realizatorul emisiunii „pamflet”, „În gura presei”), care a declarat în emisiunile sale, de-a lungul timpului, că nu va fi prezent în vreo ședință a CNA, argumentând că acest fapt ar însemna să acrediteze instituția.
De asemenea, au fost prezenți: Mihai Gâdea (director), Marius Huc (redactor-șef știri) și realizatorii Alessandra Stoicescu, Adrian Ursu, Dana Grecu, Carmen Avram.
În cadrul discuțiilor, Narcisa Iorga a întrebat „unde e libertatea de exprimare” în afirmația lui Mircea Badea referitoare la faptul că speră ca membrii care au votat o anumită amendă aplicată Antenei 3 să folosescă banii pentru a cumpăra lumânări.
Mihai Gâdea a afirmat: „Doamna Iorga se comportă ca un politruc propagandist al lui Băsescu!”. În schimb, Mircea Badea a răspuns că „blestemul e o specie folclorică” specifică poporului român, care se studiază și la școală. El a argumentat că atunci cănd este nedreptățit, se indignează, referindu-se la sancțiunile primite.
Iorga l-a întrebat pe Mihai Gâdea cum explică cele 175 de sancțiuni primite de la CNA, în cei nouă ani, adăugând că majoritatea au fost aplicate din cauza nerespectării dreptului la imagine, a informării corecte și din cauza folosirii unui limbaj injurios.
Mihai Gâdea l-a „delegat” pe Mircea Badea pentru răspuns: „Numai cine nu muncește, nu greșește”, a afirmat realizatorul „În gura presei”, completând: „Multe sancțiuni au fost contestate; în suficient de multe cazuri, instanța ne-a dat dreptate”.
SC Antena 3 SA din Bucureşti a solicitat prelungirea licenței de satelit a televiziunii Antena 3 – News & Current Affairs din Bucureşti, obținută în 2003 și pusă în funcțiune la 24 iunie 2005, conform deciziei de autorizare a studioului.
Societatea a solicitat și modificarea structurii serviciului de programe pe tipuri de emisiuni, astfel programele de informare scad de la 80 la 66,31%, publicitatea rămâne la 20% și se introduc: 4,17% programe educative, 2,38% culturale, 7,14% divertisment.
Antena 3 va difuza, în continuare, 80% producție proprie și 20% – alți producători.
Din 2005 până în 2014, Antena 3 a primit de la CNA 175 de sancțiuni (85 de amenzi, 81 de somații, nouă decizii de acordare a dreptului la replică).
În favoarea prelungirii au votat nouă membri (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Călin Cristea), iar împotrivă, doi membri (Narcisa Iorga și Valentin Jucan). La discutarea acestui punct au fost prezenți toți cei 11 membri ai Consiliului.
Acţionariatul SC Antena 3 SA este compus din: Corina Mirela Voiculescu – 49,58%, Camelia Rodica Voiculescu – 43,85%, Sorin Oancea – 5,3%, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (membru fondator şi preşedinte – Dan Voiculescu) – 1,27%.
Societatea deţine două licenţe audiovizuale, cu difuzare prin satelit, pentru Antena 3 şi Antena Internaţional.