FacebookTwitterLinkedIn

În data de 24 noiembrie 2017, Banca Transilvania (simbol bursier pe Bursa de Valori București: TLV), a doua bancă din sistemul românesc, în funcție de active, a semnat un contract prin care a achiziționat acțiunile deținute de la Eurobank Group la Bancpost (a noua bancă din sistem), ERB Retail Services IFN și ERB Leasing IFN.

Părțile n-au anunțat valoarea tranzacției, dar în raportul „M&A Emerging Europe 2017/2018”, publicat de CMS, în colaborare cu EMIS, aceasta este consemnată la 240 de milioane de euro.

Se ascute lupta pentru primul loc în sistemul bancar: Banca Transilvania și Eurobank Ergasias semnează astăzi acordul pentru achiziționarea Bancpost, ERB Retail Services și ERB Leasing

Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania a aprobat în dată de 23 noiembrie 2017 perfectarea tranzacției pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de către Eurobank Group în capital social al Bancpost. BT a confirmat această tranzacție în data de 15 septembrie, iar la începutul lunii noiembrie a anunțat că acordul va fi semnat până la finele lunii noiembrie.

Surpriză în sistemul bancar: dominația BCR se poate clătina. Banca Transilvania anunță că poate prelua Bancpost, până la finalul lunii octombrie

Achiziționarea Bancpost este o oportunitate pentru BT, datorită potențialului de integrare cu businessul nostru. Această achiziție completează strategia de creștere organică a Băncii Transilvania, consolidându-ne poziția pe piață. Suntem pregătiți să ne adaptăm responsabil noii dimensiuni BT și noilor realități”, declara, în 24 noiembrie, Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania și unul dintre cei 13 cofondatori ai băncii, acum peste 20 de ani.

Topul băncilor din România în 2016, în funcție de active

Banca Transilvania și Bancpost vor continuă să își desfășoare activitatea independent, până la primirea aprobărilor Băncii Naționale a României și ale Consiliului Concurenței, estimate a fi primite în prima jumătate a acestui an. Odată finalizată achiziția, BT va integra Bancpost în businessul său.

Banca Transilvania reconfirmă că preia Bancpost. Semnarea tranzacției este estimată pentru finele lunii noiembrie

Barclays Bank PLC a fost unicul consultant financiar al BT pentru această tranzacție. PeliFilip a oferit consultanță juridică, iar Deloitte, consultanță financiară pentru aspecte contabile și de due diligence. Mediobanca – Banca di Credito Finanziario S.p.A. și HSBC Bank Plc au fost consultanții financiari ai Eurobank pentru tranzacție, iar Shearman & Sterling LLP și Schoenherr și Asociații SCA au asigurat consultanță juridica.

Banca Transilvania își propune să ajungă la 100.000 de utilizatori pentru portofelul electronic BT Pay, până la finalul acestui an

Cu o cotă de piață de peste 13%, la active totale de 54,9 miliarde de lei (11,9 miliarde de euro), Banca Transilvania este a două banca din România. BT are peste 7.o00 de angajați, 2,2 milioane de clienți, fiind lider de piață în domeniul cardurilor, și aproximativ 500 de sedii. Povestea băncii a început acum 24 de ani, la Cluj-Napoca, cu o echipa formată din 13 persoane. Aceasta este prima banca din România cotată la BVB.

Banca Transilvania a obținut o creștere a profitului net la nouă luni cu 19%, de 780 de milioane de lei

În primele nouă luni ale anului trecut, profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu 18,7%, față de aceeași perioadă a anului anterior, ajungând până la 780 de milioane de lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania cu 18%, până la 829 de milioane de lei.

Studiul CMS – EMIS: Piața de fuziuni și achiziții din România a fost de 3,25 de miliarde de euro, în 2017

Bancpost este pe locul 9 în topul băncilor din România, cu o cotă de piață de aproximativ 3%, la active de 11,6 miliarde de lei (2,5 miliarde de euro). Echipa acesteia cuprinde peste 2.000 de angajați, iar rețeaua aproximativ 150 de sedii, care deservesc peste un milion de clienți.

Înființată în 1991, Bancpost a fost preluată de Eurobank Group în anul 2003. Grupul bancar grecesc încerca să-și vândă participațiile deținute la companii din România, de câțiva ani, ca urmare a planului se restructurare impus sistemului bancar grecesc de către Comisia Europeană. 

După 20 de ani de banking

Pe primul loc în sistemul bancar românesc se afla Banca Comercială Română, cu o cotă de piață de 16,28%, la finele anului 2016, cu active în valoare de 64,068 de miliarde de lei, poziție consolidată după rezultatele de la mijlocul acestui an. Cumulat, BT și Bancpost reprezentau 16,11% din piața bancară, anul trecut, fiind extrem de aproape de BCR.

BRD şi BCR, locul trei și locul întâi în sistemul bancar românesc, au intrat în Top 10 cele mai sigure bănci din Europa Centrală şi de Est

Pe locul al treilea al sistemului bancar românesc a coborât, în 2016, după ce ani buni a fost tradițional locul al doilea, BRD – Groupe Société Générale. Aceasta avea o cotă de piață de 12,87%, la active de 50,657 de miliarde de lei, ușor redusă față de 2015, când a fost de 13%. Aceasta coborâre a fost cea mai mare surpriză a anului trecut, în sistemul bancar românesc.

Activele sistemului bancar din România, format din 37 de bănci, au cumulat o valoare de aproape 393,648 de miliarde lei, la finele lunii decembrie 2016, cu aproximativ 6,65% peste nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior. De asemenea, acestea au obținut un profit cumulat de 4,3 miliarde de lei, în ușoară scădere, comparativ cu finele anului 2015.

Cifrele celei mai mari tranzacții

Preluarea a confirmat strategia de achiziții anunțată încă de la începutul anului 2017 de BT, precum și strategia de expansiune a băncii din ultimii ani.

Ascensiunea BT din ultimii doi ani s-a bazat și pe faptul că, de la începutul anului 2015, a preluat Volksbank, aceasta fiind una dintre cele mai mari și importante tranzacții din sistemul bancar. Valoarea totală a acestei tranzacției se ridică la 711 milioane de euro, la un capital de 81 de milioane de euro.

Dar lichiditatea Volksbank era de aproximativ 500 de milioane de euro, astfel că suma plătită de BT a fost de 200 de milioane de euro. În plus, a implicat o rambursare a liniilor de credit în valoare de 630 de milioane de euro. Marea problemă a Volksbank erau creditele în franci elvețieni, care reprezentau 40-45% din creditele de retail.

Banca Transilvania a cumpărat Casa de Investiţii Capital Partners

La mijlocul lunii martie 2016, BT a anunțat achiziția casei de investiții Capital Parteners, cea mai mare firmă independentă de fuziuni şi achiziţii şi de finanţări corporative din România, la acel moment, prin compania sa de brokeraj pe bursă BT Securities. Noua companie se numește BT Capital Partners, iar la conducere a rămas Doru Lionăchescu, unul dintre fondatorii Capital Partners.

O companie din Grupul Banca Transilvania a devenit acționar al Pago, o aplicaţie de plăți

La finele lunii octombrie 2017, BT Investments, o companie din Grupul financiar Banca Transilvania, a devenit acţionar al companiei Timesafe, dezvoltatorul aplicaţiei de plăți Pago. Procentul preluat și valoarea tranzacției n-au fost anunțate.

Banca Transilvania a devenit acționar al Victoriabank, din Republica Moldova, alături de BERD

La mijlocul lunii ianuarie 2018, BT a devenit acționar al Victoriabank, a treia cea mai mare banca din Republica Moldova, prin achiziționarea unei participații de 39%. Dar, cu o participație de peste 66% împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care este și acționar al BT, cele două au devenit acționarii majoritari ai Victoriabank.